Meditaţiile – muncă la negru sau muncă cinstită?

De ani de zile, unul din sporturile naţionale preferate este cel al meditaţiilor particulare. Deşi nu are un statut legal, reglementat din punct de vedere fiscal, fiind considerat „muncă la negru”, părinţii, conform statisticilor, cheltuiesc anual peste 200 milioane de euro pentru ca odraselele lor să aibă garanţia admiterii la liceu sau la forme de învăţământ superior. Motivul este acela că în sistemul de educaţie există un mare deficit de profesori calificaţi şi se lucrează cu suplinitori, departe de a fi pregătiţi pentru cerinţele actuale ale elevilor. Inerţia sistemului împiedică o comunicare eficientă profesor-elev şi face ca reformele succesive ale educaţiei să sporească gradul de confuzie şi stress şcolar.

Atât în ţară, cât şi în judeţul Neamţ, un profesor de la o şcoală face meditaţii particulare cu aproape jumătate din numărul elevilor săi, fapt de neînţeles, întrucât, orice sistem educaţional eficient promovează „învăţarea din clasă”. Aceste ore suplimentare nu se justifică, deoarece programa şcolară şi aşa este extrem de încărcată, numeroase ore fiind alocate fiecărei discipline în parte. Se pare că 2-3 ore săptămânale de limba engleză, 4-6 ore de limba română, 2-3 ore de matematică nu reuşesc să pregătească eficient elevii pentru examenele viitoare. Şi atunci bieţii părinţi, speriaţi de notele slabe pe care le văd în carnete, apelează cu disperare la serviciile profesorilor pentru care scot din buzunare 40-70 de lei pe şedinţă, şi asta în cele mai fericite cazuri. Rare sunt situaţiile în care profesorul acordă exclusivitate elevului pe care îl meditează, de cele mai multe ori fiind repartizaţi 5-10 elevi pe şedinţă. Aşa se justifică, în  anumite cazuri – nu generalizăm, maşinile  de ultimă oră pe care un profesor, din puţinul său salariu pentru care s-au tot făcut greve, şi le cumpără în mod nejustificat. Un calcul simplu ar spune că un singur elev aduce în buzunarul profesolului câteva sute de lei pe lună.

Compania Daedalus Millward Brown a realizat o cercetare de piata care a avut drept obiectiv cuantificarea si caracterizarea pietei meditatiilor. Aceasta cercetare a fost efectuata in perioada 23.04-14.05.2010 pe un esantion de 1.500 de copii cu varsta intre 6 si 19 ani, iar principalele date sunt urmatoarele: se arata ca lunar, o familie cheltuie in medie intre 150 si 260 de lei pentru plata meditatiilor, iar o treime dintre profesorii care ii mediteaza pe copii sunt aceiasi cu cei care predau si la clasa. La nivel national, un copil din cinci face meditatii si mai mult decat atat, doar 9% dintre meditatori dau chitanta pentru banii primiti. Astfe, se ajunge la suma de 300 de milioane de euro, ceea ce inseamna ca anual, venituri de peste 250 milioane de  euro “scapa” neimpozitate.

Oare această piaţă underground, a meditaţiilor, există şi în alt sistem educaţional, în afara celui românesc? Lecţii de limbi străine sau de muzică sau de desen, da, pot reprezenta o sursă de venit pentru un profesor privat oriunde în lumea civilizată şi o necesitate a elevilor de a excela intr-un domeniu. Examene precum tezele naţionale sau BAC-ul sau admiterea la facultate ar trebui să ceară elemente asimilate de elevi în şcoală, acolo unde profesorul ar trebui să işi facă meseria, şi nu în mediu privat. Nu putem nega faptul, că cel puţin pe raza judeţului Neamţ dispunem de şcoli de excepţie, de elevi buni, în mare parte olimpici la foarte multe discipline şi de profesori dăruiţi meseriei lor şi care depun manifeste împotriva meditaţiilor. Însă există şi reversul: elevi de clasa a VII-a sau a VIII-a care nu pot face diferenţa elementară între subiect şi predicat, şi nu din cauza nivelului de inteligenţă scăzut sau a lipsei de interes pentru studiu, ci pentru că profesorii delegaţi să îi îndrume în demersul şcolar nu îşi fac meseria. Olimpicii nu au nevoie de meditaţii pentru a lua BAC-ul, însă ce facem cu ceilalţi elevi care nu sunt vinovaţi de această situaţie, şi cu atât mai mult nu au de ce să plătească bani grei pentru un drept al lor. Acest fapt va fi un stigmat permanent pentru sistemul educaţional atât timp cât va exista acest consimţământ tacit între elevi/părinţi şi profesori.  Probabil că statul îşi merită această pierdere anuală de sute de milioane de euro neimpozitaţi pentru că nu face nimic împotriva acestui fenomen. Închidem cu toţii ochii şi sperăm ca în momentul în care ne vom trezi să curgă lapte şi miere. Până acum au curs doar impozite, taxe, someri, evaziuni fiscale, corupţie şi lista poate continua…