Meciul de fotbal dintre echipele F.C. „Ceahlăul” Piatra Neamţ – Steaua Bucureşti

0

Duminică, 10 martie 2013, începând cu ora 20.30, pe stadionul „Ceahlăul” din municipiul Piatra-Neamţ se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele F.C. „Ceahlăul” Piatra Neamţ – Steaua Bucureşti.
Măsurile specifice de securitate şi protecţie a participanţilor la această partidă de fotbal vor fi asigurate de aproximativ 200 de jandarmi în cooperare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în domeniu (poliţie, situaţii de urgenţă etc.).
Jandarmii din cadrul dispozitivelor vor asigura, prin măsuri specifice, prevenirea şi combaterea unor acte şi fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestei partide, în zona imediată şi apropiată a locului de desfăşurare, restabilirea ordinii publice (în situaţia în care a fost tulburată).
Restricţii impuse de organizarea manifestaţiei: restricţionarea circulaţiei rutiere în zona apropiată a stadionului, respectiv pe străzile Eroilor, Ştefan cel Mare – de la intersecţia cu str. Liliacului, str. Bozorghian. Circulaţia rutieră pe str. Eroilor, Ştefan cel Mare şi Borzoghean va fi închisă cu excepţia autovehiculelor aparţinând forţelor de ordine, delegaţiilor oficiale, organizatorilor şi a riveranilor care au acces pe baza documentelor de identitate.
În conformitate cu prevederile LEGII 4 / 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport , jocul sportiv este caracterizat cu GRAD RIDICAT DE RISC.

RECOMANDĂRI
Pentru buna desfăşurare a acestei partide de fotbal cetăţenii trebuie sã respecte mãsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare, în apropierea şi în interiorul bazei sportive.
Este de evitat implicarea în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, violenţe verbale şi fizice sau manifestări violente.
Pentru evitarea disconfortului şi aglomerărilor de persoane este indicat ca prezenţa publicului la stadion să se facă într-un timp suficient faţă de ora începerii .
La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, cetăţenii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi actele de identitate.
De asemenea, au obligaţia de a prezenta, la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, materialele de publicitate vizualã aflate asupra lor.
Este interzisă pătrunderea în incinta bazei sportive fãrã documente de acces în stare vãditã de beţie , consumul de bãuturi alcoolice, refuzul supunerii la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de cãtre forţele de ordine, aruncarea cu obiecte de orice fel , cu substanţe corozive ori care murdãresc, participarea la scandal, proferarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare , ameninţãri cu acte de violenţã împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucãtori sau a bunurilor acestora.
De asemenea, este interzisă ameninţarea cu acte de violenţã faţă de forţele de ordine , ascunderea feţei cu articole de îmbrãcãminte sau alte accesorii, refuzul de a părăsi imediat arena sportivă dacã mãsura evacuãrii a fost dispusã de cãtre personalul de ordine şi siguranţã sau de cãtre forţele de ordine.
Menţionăm faptul că nu vor fi tolerate nici un fel de manifestări de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să pună în pericol siguranţa participanţilor.
Atunci când se constatã cã în urma producerii unor acte de violenţă este pusã în pericol viaţa sau integritatea corporalã a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi , când este pusă în pericol proprietatea publică sau privată, efectivele de jandarmi vor interveni pentru restabilirea ordinii publice şi pentru înlăturarea efectelor unor astfel de acţiuni cu caracter ilegal.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate