MDRT a instaurat comandamentele de iarnă pentru turism

0

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a instaurat comandamentele de iarnă pentru turism, care verifică starea pârtiilor de schi din întreaga țară, respectarea măsurilor de siguranță în zonele unde se practică sporturi de iarnă, dotarea punctelor de prim-ajutor şi salvamont, dar și starea în care se află structurile de primire turistică (hoteluri, cabane, restaurante etc.) și agențiile de turism. Persoanele care vor să facă sesizări sau reclamații privind serviciile de care beneficiază au la dispoziție nonstop și gratuit linia telverde pentru turism, 0800.86.82.82.


Din comandamentele de iarnă pentru turism fac parte reprezentanți ai Direcției Control, Verificare și Monitorizare Turistică din cadrul MDRT, ai administraţiei publice locale şi ai serviciilor publice de salvamont. Aceștia verifică starea pârtiilor de schi (existenţa certificatelor de omologare, a autorizațiilor ISCIR pentru transporturile pe cablu, respectarea măsurilor de siguranță, existența mijloacele de protecţie şi a indicatoarelor de semnalizare pe pârtii) și dotarea punctelor de prim-ajutor şi salvamont cu echipamente necesare intervențiilor. În ceea ce priveşte structurile de primire turistică (hoteluri, cabane, restaurante etc.), comandamentele controlează existența certificatelor de clasificare şi conformitatea serviciilor oferite cu nivelul de clasificare, dar și respectarea prevederilor legale privind evidenţa şi protecţia turiştilor în unităţile de cazare. În cazul agențiilor de turism sunt verificate existența licenței de turism, a poliței de asigurare și a contractelor obligatorii cu turiștii și cu turoperatorii.

Comandamentul de iarnă pentru turism răspunde și la toate sesizările și reclamațiile făcute la numărul telverde pentru turism, 0800.86.82.82, disponibil nonstop și gratuit.

Directorul Direcției Control, Verificare și Monitorizare Turistică din cadrul MDRT, Dorin Gherghina, a declarat că activitatea acestor comandamente contribuie la creșterea gradului de siguranță a serviciilor din domeniul turismului. „Comandamentele de iarnă pentru turism urmăresc, în primul rând, să se asigure că sunt respectate măsurile privind siguranţa turiştilor pe pârtii şi asigurarea calității serviciilor din domeniul turismului. De asemenea, comandamentele urmăresc și prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale din sectorul cazării şi al alimentaţiei publice, precum și asigurarea unei competitivităţi loiale la nivelul industriei. Acționăm după un grafic precis care vizează verificarea tuturor pârtiilor din țară și efectuăm controale, prin sondaj sau la sesizarea turiștilor, a structurilor de primire turistică din stațiuni și a agențiilor de turism. Îi invit pe turiști, pentru binele lor, ca, înainte să facă rezervări, să verifice pe site-ul ministerului nostru, www.mdrt.ro, dacă unitățile de cazare și alimentație publică sau agențiile de turism funcționează legal și dacă au certificat de clasificare sau licență de turism. Turiștii trebuie să știe că, alegând serviciile unor operatori care nu au aceste clasificări, se supun unor riscuri majore privind siguranța și sănătatea lor“, a declarat directorul Direcției Control, Verificare și Monitorizare Turistică din cadrul MDRT, Dorin Gherghina.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate