Măsuri luate de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Neamţ cu ocazia Zilei de 1 Decembrie 1918

0

În perioada 30.11.2013 – 01.12.2013, cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv: Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat Ocrotitorul României şi 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, vor fi organizate manifestări publice de amploare, ceremonii pentru depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor, inclusiv parade militare (Piatra Neamţ – Piața Ștefan cel Mare şi Roman – Piața Roman Vodă), la care se preconizează participarea unui public numeros, personalităţi ale vieţii politice şi publice, care impun adaptarea corespunzătoare a activităţilor specifice desfăşurate de structurile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.
În acest context, pe timpul manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională a României, vor acţiona 135 de polițiști pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi apărarea patrimoniului public şi privat, în special în locurile de desfăşurare a manifestărilor, staţiunilor turistice şi zonelor de agrement.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate