„Marșul pentru viață 2019”, sub deviza „Unic din prima secundă” (FOTO/VIDEO)

1

Sâmbătă, 23 martie, la Piatra-Neamț s-a desfășurat a IX-a ediție a „Marșului pentru viață”, sub deviza „Unic din prima secundă”. Procesiunea din acest an a fost organizată în 500 de localităţi din România şi Republica Moldova.

În Piatra-Neamț, „Marșul pentru viață 2019” a fost organizat de Biroul Pro Vita Protopopiatul Piatra-Neamţ și Biroul Pro Vita Protopopiatul Roznov.

Traseul urmat de participanţi a fost următorul: Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” Mărăţei I – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” .

La procesiune au participat aproximativ 30 de preoţi, alături de câteva zeci de susținători (părinți, bunici, tineri și copii). Marșul s-a încheiat pe platoul de la Curtea Domnească, unde a fost susținută o o scurtă slujbă religioasă.

Potrivit organizatorilor, evenimentul face parte dintr-o serie mai largă de manifestări pentru pro­mo­varea vieţii, precum dezbateri, lansări de carte, proiecţii de film, ateliere de creaţie sau crosuri, luna martie fiind declarată de unele organizaţii neguvernamentale „Luna pentru viaţă”.

Marşul pentru viaţă 2019

Marşul pentru viaţă 2019

Publicată de Ziar Piatra Neamt pe Sâmbătă, 23 martie 2019

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Maria Tutuianu spune

    Fiind departe de tara v-am vizionat videoclipul, sunteti geniali , meritati tot respectul Sa fiti binecuvantati de bunul Dumnezeu.Sunt din Piatra Neamt si inca o data aveti tot respectul meu Sa aveti o seara buna si binecuvantata.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate