Manifestări dedicate zilei imnului naţional
Prefectul judeţului, Mihai Archip, a participat astăzi, 29 iulie a.c., la ceremonialul militar şi religios prilejuit de „Ziua Imnului Naţional” care s-a desfăşurat în Piaţa Tricolorului din municipiul Piatra Neamţ.
Începând cu ora 10.00, după salutarea Drapelului de Luptă al unităţii militare, a avut loc, conform programului stabilit, ruga şi închinarea pentru poporul român, apoi alocuţiunea prefectului Mihai Archip cu privire la semnificaţia Zilei Imnului Naţional.
După intonarea Imnului Naţional al României, s-a desfăşurat defilarea Drapelului de Luptă şi a Gărzii de onoare.
La sărbătoarea acestui însemn naţional au fost prezente şi alte oficialităţi ale judeţului – vicepreşedintele Consiliul Judeţean, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate, Primăriei Piatra Neamţ, Asociaţiei Veteranilor de Război şi Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, partidelor politice.


