„Confesiunile unui câine”, la Biblioteca G.T. Kirileanu

1

Asociația Culturală REPLIKA, Asociația Red Panda și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – ANBPR
vă invită pe:
21 decembrie, ora 11.00 – Biblioteca Județeană Bacău,
21 decembrie, ora 15.00 – Sala de Festivități a Municipiului Roman și
22 decembrie, ora 12.00 – Biblioteca Județeană Neamț
la spectacolul de teatru educațional Confesiunile unui câine, parte din proiectul Manifest canin în sala de lectură din Moldova
Intrare liberă

Proiectul „Manifest canin în sala de lectură din Moldova” este dedicat copiilor între 10 și 18 ani, din zece orașe din Moldova (Bacău, Bârlad, Botoșani, Fălticeni, Iași, Pașcani, Piatra Neamț, Roman, Suceava și Vaslui) și se desfășoară în zece Biblioteci Publice din țară. Scopul principal al proiectului este educarea prin artă a tinerei generații și promovarea responsabilității, implicării în societate, toleranței și respectului pentru viață.

În cadrul proiectului, aproximativ 1000 de copii din țată vor viziona spectacolul de teatru Confesiunile unui câine prezentat de Asociaţia Culturală REPLIKA şi vor participa la un atelier de educație civică susținut de Asociația Red Panda.

Spectacolul Confesiunile unui câine are ca subiect lecțiile de supraviețuire ale unui câine comunitar, a cărui poveste de viață l‑a făcut celebru. Mărturisirile personajului sunt prezentate sub forma unei conferințe, după modelul TED. Spectacolul este interactiv.
Miza spectacolului este sensibilizarea, conștientizarea și responsabilizarea cetățenilor în legătură cu problema câinilor comunitari, pe de‑o parte, și cu violența împotriva animalelor, pe de altă parte.

Atelierul de Educație Civică își propune educarea copiilor asupra relației om-animal, asupra nevoilor de bază ale unui câine, promovând responsabilizarea proprietarilor de animale şi implicarea în societate. Totodată, Atelierul de Educație Civică susţine conceptele de toleranţă, responsabilitate, implicare civică, respect pentru mediu, natură și viață.

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Asociatia IREC spune

    Toleranta nu inseamna sa accepti prezenta cainilor pe strada.
    Responsabilitate inseamna sa semnalezi autoritatilor prezenta cainilor pe strada si daca esti detinator de animal de companie sa respecti toate prevederile legale in ceea ce priveste detinerea acestuia.
    Implicare Civica inseamna sa monitorizezi in permanent atat autoritatile cat si cetatenii ca sa actioneze in spiritul si litera legii respectiv: legea de gestionare a cainilor fara stapan si legea de protectie a animalelor cu stapan.
    Daca Respecti mediul, natura si viata te vei Implica Civic si vei actiona Responsabil fara sa Tolerezi derapajele.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate