Mădălina Ciubotaru, al 36-lea consilier județean care părăsește Consiliul Județean Neamț

2

Jocurile politice presupun candidaturi de pus în valoare liste, alianțe, combinații și, desigur, demisii sau demiteri. Azi a venit rândul doamnei consilier județean Ciubotaru Mădălina să demisioneze, cel mai probabil pentru a urma o altă cale politică, la un alt partid unde se regăsește mai mult decât în echipa din care făcea parte.

Dacă e să privim punctual, această demisie slăbește majoritatea fragilă a PSD+ALDE. Dacă e să privim demisia în contextul politic vom vedea că în acest mandat au demisionat sau au fost demiși 35 de consilieri județeni, doamna Ciubotaru fiind a 36-a plecare.

Dacă vrem să forțăm exprimarea, deja suntem la al doilea Consiliu Județean în acest mandat, Consiliul Județean având în componență un număr de 34 consilieri județeni și am avut până acum 36 de persoane care au pierdut calitatea de consilier județean ales pe liste. Așadar, plecarea unui consilier județean nu este o catastrofă politică, ci o cifră dintr-o statistică a dinamicii schimbărilor consilierilor județeni.

Cine a pierdut prin demisie sau demitere calitatea de consilier județean în acest mandat:

1. Munteanu Ioan
2. Arcan Emilia
3. Harbuz Liviu
4. Vasiliu-Moise Florentina
5. Vîrlan Georgeta-Luminiţa
6. Şerban Ciprian-Constantin
7. Manoliu Dan
8. Oprea Gheorghe
9. Harpa Vasilică
10. Sălăgean Nicolae
11. Bulai Oana-Gianina
12. Andruşcă Dănuţ
13. Murariu Vasile
14. Constantin Dan-Vasile
15. Ciubotaru Ionel
16. Dascălu Valeria
17. Rotaru Ion
18. Petrariu Maria
19. Şchiopu Petrică
20. Ciocănel Aurel
21. Prună Marcel
22. Nicorescu Neculai
23. Marian Viorel
24. Todirițe Andreea
25. Corneliu – Mugurel Cozmanciuc,
26. Laurențiu Dan Leoreanu
27. Dragoș Victor Chitic
28. Trăian Humulescu
29. Constantin-Cristian Tapalagă
30. Elena-Monica Anton
31. Gheorghe Triboi
32. Ștefan-Grațian Iacob
33. Burlacu Ștefan
34. Dulamă Laurențiu
35. Alexandru Mihai
36. Ciubotaru Mădălina

Dacă am făcut vreo greșeală în lista de mai sus sau am omis pe cineva, cerem scuze. La atâtea demisii e posibil să le fi pierdut șirul și să ne fi încurcat și noi.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Ion ci. spune

    De ce merg lucrurile așa bine în țara asta? Acesta este răspunsul.

  2. janel iosub spune

    vai draga ce pierdere, of, of, of!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate