Luptă pentru viață la ATI Piatra-Neamț, în urma unei răniri accidentale în abdomen
În cursul zilei de ieri, 12 iulie, o persoană din Neamț s-a împușcat accidental în abdomen cu o armă de asomat porci.
Din informațiile pe care le deținem, se pare că victima a fost operată și se află în aceste momente în stare gravă la secția de terapie intensivă a spitalului din Piatra-Neamț.
Completare: În urma leziunilor accidentale de ieri, pacientul s-a prezentat la UPU Piatra-Neamț unde a primit îngrijiri medicale. Ulterior, a plecat la domiciliu, cu recomandările medicului, iar astăzi, 13 iulie a ajuns, din nou, în stare gravă la spital unde a intrat direct în operație.

