Luminița Vîrlan, realizări și proiecte de viitor în calitate de viceprimar al municipiului Piatra-Neamț

0

 

Luminița Vîrlan, viceprimarul municipiului Piatra-Neamț, este unul dintre puținii oameni care nu are nevoie de prezentare, ocupând de-a lungul anilor foarte multe funcții importante: inspector școlar general, director al unui colegiu național de prestigiu, consilier local etc., ceea ce îi conferă autoritatea de a fi, încă o dată, prin mandatul domniei sale, în slujba cetățeanului.

Luminița Vîrlan coordonează în calitate de viceprimar următoarele domenii: educație, sănătate, sport, tineret și serviciile sociale. Domnia sa a avut amabilitatea să ne răspundă în interviul ce va urma în continuare care sunt realizările din ultima perioadă în calitate de viceprimar și, de asemenea, care sunt proiectele de viitor.

Realizări din ultima perioadă

În mod tradițional definim eficiența unei instituții, precum și eficiența activității unei persoane drept un mix complex între investiție, inovație, competențe, risc și competiție. Adaug un ingredient important, din punctul meu de vedere, și anume satisfacția personală.

În sensul acesta, apreciez ca realizări toate parteneriatele stabilite cu unitățile de învățământ din municipiul Piatra-Neamț, precum și cu Inspectoratul Școlar Neamț, parteneriate care au dus la realizarea unor activități importante nu doar pentru sistemul de educație, ci și pentru administrația pietreană.

Aș aminti organizarea de către Colegiul Național de Informatică a Olimpiadei Internaționale de Informatică pe echipe, eveniment care în anul viitor se va desfășura în Rusia. De asemenea, în acest moment se derulează în urbea noastră un eveniment de anvergură națională, respectiv Olimpiada Tinerii Dezbat. Motivul susținerii unităților de învățământ, exprimat și prin votul colegilor consilieri locali, ține de credința noastră comună că investiția în educație nu prezintă niciodată riscul falimentului.

De asemenea, am susținut și susțin ideea că o administrație de calitate trebuie să fie pre-condiția unei bune stări publice. De aceea, prin Direcția de asistență socială, s-a înființat serviciul de îngrijiri la domiciliu ce urmează a fi extins conform HG 327/2018. Insist să cred că prin acest compartiment al primăriei se pot schimba mentalități, iar carențele de caracter nu vor mai fi contabilizate la carențe de îndemânare sau de competențe.

Planuri de viitor

Așa cum mărturiseam și în alte circumstanțe, legat de proiecte de viitor doresc să cred că pot contribui ca Primăria Piatra-Neamț să devină nu doar o instituție care asigură servicii sociale, ci și o instituție care dezvoltă infrastructura culturală pentru un oraș educat.

A consemnat Robert Iosub

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate