Lumina copilăriei noastre: când magia Crăciunului venea dintr-o cutiuță din carton/Câți dintre voi o mai aveți?

Cine a copilărit în anii ’80 sau ’90 își amintește, cu siguranță, de instalațiile de brad cu steluțe colorate, pe care le scoteam din cutie în fiecare decembrie, cu aceeași emoție. Printre ele, celebra instalație „Nufărul”, cu florile sale din plastic transparent, în culori vii, a rămas unul dintre simbolurile Crăciunului de altădată.

Nu aveam instalații cu sute de LED-uri, telecomenzi sau jocuri spectaculoase de lumini. Aveam un șir de beculețe colorate, legate prin fire care se încurcau de la un an la altul și pe care părinții le desfăceau cu o răbdare aproape supraomenească.

Și, bineînțeles, exista momentul acela de suspans: oare mai funcționează?

Dacă un bec se ardea, începea adevărata aventură. Becurile de schimb se găseau greu, iar uneori era suficient unul singur defect pentru ca întreaga instalație să rămână stinsă. Tații sau bunicii verificau bec după bec, le înșurubau, le schimbau între ele și încercau să descopere unde era problema. Unii improvizau și la starterul care făcea luminile să clipească, astfel încât instalația să lumineze continuu. Nu erau soluții tocmai sigure, dar pe atunci multe lucruri se reparau cu ce aveai prin casă.

Iar când, în sfârșit, toate steluțele se aprindeau, parcă începea oficial Crăciunul.

Luminile roșie, verde, galbenă și albastră se reflectau în globurile de sticlă, în beteala argintie și în acele bradului natural. Camera căpăta o atmosferă pe care nicio instalație modernă, oricât de sofisticată, nu pare să o mai reproducă întocmai.

Cutia era și ea parte din poveste. Din carton, cu desene colorate, păstrată ani la rând, uneori lipită cu bandă adezivă, era scoasă cu grijă din dulap, alături de globurile fragile și ornamentele moștenite de la bunici.

Pe unele cutii ale instalației „Nufăr” era trecut și prețul: 95,50 lei. O sumă care astăzi pare greu de raportat la vremurile acelea, dar obiectul în sine devenea prețios nu prin cât costa, ci prin câți ani reușea să lumineze sărbătorile unei familii.

Astăzi, asemenea instalații au devenit obiecte de colecție. Se mai găsesc prin poduri, prin cutii uitate sau pe site-uri de vânzări, unde unele exemplare ajung să coste câteva sute de lei.

Dar adevărata lor valoare nu poate fi pusă într-un anunț.

Pentru că „Nufărul” nu era doar o instalație electrică. Era tata aplecat lângă brad, încercând să repare un bec. Era mama care așeza globurile. Era mirosul de cetină, era nerăbdarea copiilor și bucuria aceea simplă de a vedea, în sfârșit, bradul luminat.

E adevărat, astăzi avem brazi mai frumoși, decorațiuni mai scumpe și lumini care nu se mai ard atât de ușor. Dar pentru mulți dintre noi, Crăciunul copilăriei va avea mereu forma acelor steluțe colorate, suprapuse, care luminau modest o cameră și făceau întreaga lume să pară mai frumoasă.

Voi vă mai amintiți de instalația „Nufărul”? Mai are cineva una păstrată în cutia originală?