Lt. Petru Gotcu – Biografia unui erou

La data de 8 octombrie 1889 se năştea la Botoşani Petru Gotcu, ca fiu al lui Petru Gotcu, funcţionar C.F.R. (născut în anul 1852 la Roman, decedat la Iaşi la 17 ianuarie 1905, din cauza unei maladii cardiace) şi al Eleonorei Tătaru, casnică (născută în anul 1862 la Bacău, decedată la Iaşi la 19 aprilie 1905, din cauza unei afecţiuni pulmonare). A fost primul din cei trei copii ai familiei Gotcu, având o soră Ecaterina şi un frate Paul, viitor medic militar al Casei regale.

Biografia pe care am încercat să o conturăm este incompletă, singurele surse de documentare existente constând în fondul personal dr. Paul Gotcu, aflat la Serviciul Judeţean Neamţ al Arhivelor Naţionale, în componeneţa acestuia intrând acte de studii, brevete care atestă traseul militar al lui Petru Gotcu, pagini dintr-un jurnal ţinut pe front în perioada august-noiembrie 1916, corespondenţa purtată de locotenentul Gotcu cu fratele său, elev în clasa a VIII-a la Liceul Petru Rareş din Piatra Neamţ, la acel moment, fotografii, respectiv istoricul Regimentului 15 Războieni editat la Tipografia Leopold Steinberg din Piatra Neamţ în anul 1932.

Chiar şi aşa pot fi creionate momentele importante din viaţa şi cariera militară ale eroului Petru Gotcu. Menţionăm astfel că, în septembrie 1905, Petru Gotcu a absolvit cursul inferior de Liceu, fapt confirmat de diploma eliberată de Liceul Naţional din Iaşi. Era anul în care tânărul îşi pierduse ambii părinţi. Un fapt emoţionant, gândindu-ne că cei doi lăsau în urma lor trei copii, dintre care 2 minori (Ecaterina de 9 ani şi Paul de 7 ani). Astfel se explică grija constantă pe care Petru a arătat-o pe parcursul scurtei sale vieţi pentru fratele său.

Înaltul decret regal din nr. 3330 din 30 iunie 1912 atestă înaintarea la gradul de sublocotenent a elevului Petru Gotcu, absolvent al Şcolii Militare de Infanterie, el aflându-se la acea dată în subordinea Regimentului 15 Războieni. Ca urmare a participării Regimentului sus menţionat la campania din 1913, sublocotenentului Gotcu i s-a conferit Medalia “Avântul ţării”, prin brevetul nr. 4090 din 2 ianuarie 1914.

Statutul de cadru al armatei regale îi permitea tânărului sublocotenent să îşi întreţină fratele mai mic. Un certificat semnat de comandantul Regimentului 15 Războieni, colonelul Romanescu, la data de 3 septembrie 1914, atestă că sublocotentul Petru Gotcu, tutorele tânărului Paul Gotcu, domiciliat în Piatra N. şi cu serviciul în acest regiment, locuia la Cercul militar din localitate, trăia din solda gradului său de sublocotenent, întreţinând şi pe fratele său, elev la liceu, neavând alte ajutoare şi venituri. În aceeaşi zi, un alt certificat semnat de colonelul Romanescu atesta că sublocotenentul se bucura de onorabilitate ireproşabilă şi atât înainte cât şi după îmbrăţişarea carierei de militar nu a fost supus judecăţii sau condamnat pentru vreo faptă infamantă.

Un an mai târziu, brevetul regal nr. 10582, semnat de Ion I.C. Brătianu, în calitate de ministru de Război, certifica înaintarea lui Petru Gotcu la gradul de locotenent, începând cu data de 27 iulie 1915.

În momentul decretării mobilizării generale, la 14 august 1916, regimentul 15 Războieni se afla cu Batalionul I şi Compania de mitraliere pe valea Uzului, la frontiera ungurească, fapt confirmat de altfel şi de o fotografie din fondul personal Gotcu. Comanda regimentului era asigurată de colonelul Teodor Pirici, locotenentul Petru Gotcu aflându-se la comanda Companiei a 2-a din Batalionul I.

Petru Gotcu a participat la campania din Transilvania, la 10 octombrie 1916 aflându-se pe Plaiul Chinului. Luptele au fost foarte grele, numai la baionetă şi cu pierderi mari. Pe 17 octombrie, Regimentul a fost scos de pe front, fiind trimis în satul Sălătruc, pentru reorganizare. În ziua de 13 noiembrie, Reg. pleacă la Oneşti, iar pe 18 noiembrie se îmbarcă pe batalioane şi este transportat până la Chitila-Bucureşti.

Batalionul I a intrat în luptă la 20 noiembrie, ora 7.30. Pierderile regimentului au fost foarte mari: 4 prizonieri, 25 morţi şi 160 de răniţi. De altfel, rândurile din jurnalul lui Petru Gotcu, confirmă cele de mai sus. Ultima însemnare este din 14 noiembrie – La ora 4 dimineaţa am plecat tot batalionul la Oneşti pentru îmbarcare.

În toată această perioadă, i-a trimis fratelui său scurte scrisori. Sunt 8 cărţi poştale ilustrate şi militare, prima din 12 septembrie, ultima din 18 decembrie 1916. Dialogul epistolar îi familiariza pe cei doi cu privire la starea de sănătate, condiţiile de trai, întâmplările mai importante. Era stric interzisă abordarea aspectelor militare, nu era permisă menţionarea datei şi a adresei expeditorului.

Dintr-o carte poştală aflăm că la sfârşitul lunii noiembrie 1916, locotenentul Gotcu se afla la Spitalul din Focşani, fiind rănit la picior şi suspus unei intervenţii chirurgicale. De la spital, acesta ajunge la Liceul Unirea din Focşani. Îi cere într-o scrisoare lui Paul să vină la el sa îi aducă “perechea sa de papuci galbeni”. Cei doi nu s-au mai văzut însă, Petru Gotcu murind la 30 noiembrie 1916.
A fost decorat cu ordinul Steaua României cu spade în grad de cavaler: “pentru curajul şi devotamentul cu care s-a condus pe câmpul de luptă. În cursul unor lupte, nu a părăsit nici decum linia trăgătorilor; s-a condus cu o mare energie, respingând pe inamic de pe trei poziţii consecutive”.

dr. Mihaela-Cristina Verzea