Loc de joacă doar pentru copiii care au cheia

7

În Piatra Neamț, chiar în centrul orașului se află un loc de joacă special.loc-joaca-piatra-neamt Mai concret spus, un loc de joacă înconjurat de un gard prevăzut cu o poartă cu lacăt. O doamnă din zonă ne-a declarat că decizia încuierii spațiului de joacă a fost luată de câțiva vecini pe motiv că acum câteva luni s-a rupt o scândură de la locul de joacă și s-a lovit un copil. O altă doamnă de vârsta a treia, mult mai dezinvoltă, ne-a explicat că nu prea mai sunt copii mici prin zonă și mobilierul de la locul de joacă era folosit seara de ”copii răi care veneau în găști, consumau alcool și fumau”, dar cel mai deranjant, făceau gălăgie.
Concluzia este una singură. Un loc de joacă aflat într-un spațiu public nu poate fi folosit decât de copii ai căror bunici sau părinți dețin cheia.

ART. la sugestia cititorilor :
Buna ziua!
Aș dori să vă sesizez o anomalie din minunat-orașul nostru, Piatra Neamț. Există un loc de joacă în spatele magazinului Altex (în dreptul Bisericii Sf. Gheorghe), asemănător ca și componență (tobogane, scrânciobe etc) cu multe altele din oraș, spațiu aflat pe domeniul public al localității, care se află sub cheie, fiind închis cu lacăt. Cred că este singurul din oraș încuiat!!! Cheia nu știu la cine este. Locul are afișat un program!? de joacă. Asta nu ar fi nimic, dacă măcar între acele ore s-ar permite accesul, dar, cel puțin de câte ori am fost pe la orele 10-12 a.m. niciodată nu am găsit deschis.
Mulțumesc!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. adina spune

    locul asta de joaca e inchis dar in orasul asta spatiile de joaca sunt disparute..tot din cauza mosnegilor care nu suporta galagia si fac reclamatie la primarie ..fratilor , va plangeti ca nu se mai joaca copii ca alta data , si ca stau pe laptop sau tablete , dar de fapt mosnegimea ne conduce !! in casa nu stati ca tropaie copilul..afara nu stati ca face galagie si nu stiu ce baba se mai trezeste sa urle , in spatiu de joaca ( in caz ca gasesti unul ) e si ala cu lacatul pe poarta..da unde sa te duci cu copilul??? in padure?? ar fi minunat daca ar face cineva ceva in legatura cu treburile astea

  2. xx spune

    La coltul blocului D4 de pe Eminescu este un cires timpuriu.In fiecare primavara vreo 3 batrinei monteaza o retea de sirma ghimpata la baza crengilor acestui copacel si nici un copil nu poate sa ia o cireasa de acolo

  3. mia spune

    Am fost acolo acum 5-6 ani si situatia era cam la fel,aveai acces intre anumite ore. Cat zgomot poate fi de la copii care se dau in leagan sau topogan?! Ne mai trebuie vreo 50 ani sa atingem un nivel minim de civilizatie.

  4. ANA spune

    La cum arata majoritatea locurilor de joaca din oras, as zice ca ar trebui toate puse sub lacat. De ani de zile, indata ce da coltul ierbii, primaria se lauda ca repara locurile de joaca. Faceti un tur sa vedeti cum arata unele dintre ele. Ca acestea au fost facute in bataie de joc, doar pentru ca unii si altii sa mai puncteze o realizare mareata, ca cineva a luat bani frumosi ca sa incheie in bataie de joc niste scanduri… ca aceste locuri de joaca arata ca intr-o tara din lumea a treia si nu una din UE… ca si iar ca… astea sunt povestiri dintr-un oras cu pretentii de urbe civilizata.

  5. e TAMBA ELENA spune

    foarte urat din partea acelor vecini care se simt deranjati. Locul de joaca trebuie lasat liber pentru copii , poate la distante mai mari fata de locul de joaca sunt parinti care vin cu copii ciar daca nu sunt locatari din preajma, este un teren public si pot veni copii si din alte locuri unde nu sunt terenuri de joaca, poate ca sunt cativa batranei care locuiesc in apropiere, nu au nepotei si nu stiu ce inseamna gestul urit pe care l-au facut

  6. M.J. spune

    Multi nebuni. Cum sa pui lacat la locul de joaca. ce fac mosnegii aia ? Vor sa pastreze locul intact pentru oasele lor ? Si de ce anume au orar la locul de joaca? Nu suporta rasetele copiilor? Majoritatea acolo sunt pensionari, ce alta treaba au decat sa se odihneasca toata ziua ?Nu le mai ajunge somnul ? Copiii aia le fura oxigenul? Ce naiba e in mintea lor si cum de au voie sa ia decizii de capul lor ? Pai asa ma duc si eu si inchid tot parcul central , pun lacat , pun orar , eventual si tarif de trecere.

  7. mickey999 spune

    Ca in vremurile comuniste!
    Nu aveam voie atunci sa ne jucam intre 4 si 6 dupa amiaza in fata blocului….taman unde e acum acel loc de joaca !

    🙂 🙂 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate