Lista celor 114 de proiecte din Neamț, finanțate prin PNI Anghel Saligny: „Sunt proiecte cu care se va schimba „fața“ satelor nemțene”

0

Lista obiectivelor de investiții în rețeaua de apă, canalizare și drumuri din Neamț, finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, a fost publicată astăzi, 11 august.

Conform criteriilor de selectare, unitățile administrativ-teritoriale din județul Neamț vor implementa 114 proiecte, în valoare totală de 1.378.511.849,18 lei.

1,4 miliarde de lei, bani dați de Guvernul PSD pentru fiecare comună și oraș din Neamț!

Programul Național „Anghel Saligny“, prin care cu sprijinul guvernării PSD se vor implementa în județul Neamț 114 proiecte, va duce la creșterea nivelului de trai în fiecare unitate administrativ-teritorială!

Vorbim de 1,4 miliarde de lei, bani cu care se vor înființa sau extinde rețelele de apă potabilă și canal, moderniza drumuri sătești sau de interes local și construi poduri.

Este o sumă consistentă și sunt convins că după ce vor fi realizate cele 114 investiții, în toate zonele județului Neamț va crește gradul de dezvoltare, pentru că vom vorbi de drumuri modernizate, de poduri noi, de apă curentă și canalizare la sate. Sunt proiecte cu care se va schimba „fața“ satelor nemțene.

Fac apel către toți primarii din județ să se implice cu maximă seriozitate în implementarea proiectelor pentru care s-a asigurat finanțare și să urmărească îndeaproape lucrările!

Le mulțumesc colegilor mei care se află în arcul guvernamental și care au susținut județul nostru pentru a primi această sumă importantă pentru modernizare. Le mulțumesc și parlamentarilor PSD, care au adus o nouă dovadă a implicării lor pentru susținerea județului!

a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene
Nr. crt.IDTip U.A.T.U.A.T.Denumire obiectiv de investițiiSume alocate de la bugetul de stat
2022-2028
(lei)
Total județ Neamț1,378,511,849.18
19645ComunaAGAPIAModernizare drumuri sătești în localitățile Agapia, Filioara și Varatec, comuna Agapia, județul Neamț, L=5,005 km11,933,225.76
29627ComunaAGAPIARealizare poduri din beton armat în satele Agapia și Săcăluşeşti, comuna Agapia, județul Neamț1,366,774.24
34051ComunaALEXANDRU CEL BUNModernizare str. Secu în localitatea Vădurele, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț7,739,554.54
41639ComunaALEXANDRU CEL BUNExtindere rețea de canalizare ape uzate în comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț16,298,242.83
51351ComunaBAHNAModernizare drumuri de interes local în comuna Bahna, județul Neamț13,300,000.00
6383ComunaBĂLȚĂTEȘTIModernizare drumuri de interes local în comuna Bălţăteşti, județul Neamț13,300,000.00
712730ComunaBÂRGĂUANIModernizare drumuri de interes local în comuna Bârgăuani, județul Neamț13,300,000.00
87643OrașBICAZExtindere  sistem  de alimentare cu apă și canalizare  strada  Izvoru Muntelui, localitatea  Izvoru Muntelui, oraș Bicaz, județul Neamț20,026,817.88
97629OrașBICAZConstruire pod pietonal peste râul Bistriţa, din zona spitalului Sf. Ierarh Nicolae şi amenajarea unei alei pietonale, în oraş Bicaz, judeţul Neamţ2,331,747.21
107584OrașBICAZModernizare DC 208 și DC 209 în satul Potoci, oraș Bicaz, județul Neamț10,660,000.00
113513ComunaBICAZ-CHEIReabilitare/modernizare drumuri în comuna Bicaz Chei județul Neamț8,645,000.00
122481ComunaBICAZ-CHEIÎnființare rețea publică de apă uzată în comuna Bicaz Chei, județul Neamț9,829,078.04
13877ComunaBICAZU ARDELEANConstruire poduri peste pârâul Jidanului pe strada Jidanului, strada Piciorul Telecului, strada Moara lui Iordache, comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț5,914,151.45
14876ComunaBICAZU ARDELEANModernizare sistem rutier comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț7,385,848.55
159080ComunaBIRAModernizare drumuri comunale în comuna Bira, județul Neamț9,000,000.00
1610541ComunaBODEȘTIÎnființare sistem de canalizare ape uzate în comuna Bodești, judetul Neamț18,000,000.00
1710536ComunaBODEȘTIModernizare drumuri locale în comuna Bodești, județul Neamț5,268,259.22
181281ComunaBOGHICEAÎnființare rețea de canalizare menajeră în comuna Boghicea, județul Neamț17,104,903.03
191274ComunaBOGHICEAExtindere rețele de alimentare cu apă și branșamente în comuna Boghicea, județul Neamț7,287,788.00
2010140ComunaBORCAModernizare  drumuri sătești și pod peste râul Bistrița în comuna Borca, județul Neamț7,476,283.59
213874ComunaBORLEȘTIExtindere rețea de alimentare cu apa și extindere rețea de canalizare menajeră, în comuna Borlești, județul Neamț23,000,000.00
223859ComunaBORLEȘTIReabilitare strada Stefan cel Mare, strada Luminii și strada Balanu în comuna Borlești, judetul Neamț5,897,451.14
23373ComunaBOTEȘTIExtindere rețea de canalizare menajeră în comuna Botești, judetul Neamț – Etapa 202110,598,558.44
249951ComunaBOZIENIModernizare  drumuri sătești în comuna Bozieni, județul Neamț8,566,183.31
259516ComunaBRUSTURIModernizare rețea de străzi de interes local în comuna Brusturi, judetul Neamț3,400,825.35
26766ComunaBRUSTURIExtindere rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare menajeră în comuna Brusturi, judetul Neamț16,320,862.50
2710496ComunaCÂNDEȘTIModernizare  drumuri de interes local în comuna  Cândeşti, județul Neamț – rest de executat13,300,000.00
283158ComunaCEAHLĂUModernizare  drumuri sătești în comuna Ceahlău, județul Neamț7,951,419.03
293151ComunaCEAHLĂUÎnființare sistem de alimentare cu apă în comuna Ceahlău, județul Neamț3,484,440.83
301482ComunaCORDUNExtindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în satele Cordun și Pildești, comuna Cordun, județul Neamț16,998,020.45
311474ComunaCOSTIȘAExtindere rețea de canalizare în comuna Costișa,  județul Neamț15,481,686.17
323574ComunaCRĂCĂOANIModernizare DC165 în sat Cracăul Negru, comuna Crăcăoani, județul Neamț6,153,735.30
339888ComunaDĂMUCModernizare drum comunal DC 201, comuna Dămuc, județul Neamț13,300,000.00
346680ComunaDOBRENIExtindere sistem de alimentare cu apă și sistem de canalizare menajeră în comuna Dobreni, județul Neamț15,000,000.00
3510575ComunaDOCHIAModernizare drumuri comunale și sătești în comuna Dochia, județul Neamț13,300,000.00
369485ComunaDOLJEȘTIModernizare drumuri sătești, în comuna Doljești, judetul Neamț -7946 m5,029,391.90
379480ComunaDOLJEȘTIModernizare drumuri sătești în comuna Doljești, județul Neamț, – 9925 m11,370,608.10
3810377ComunaDRAGOMIREȘTIExtinderea sistemului de alimentare cu apă în comuna Dragomirești, județul Neamț și extinderea rețelei de canalizare a apei uzate menajere în comuna Dragomirești, județul Neamț19,000,000.00
398951ComunaDRĂGĂNEȘTIModernizare drumuri sătești în comuna Drăgănești, județul Neamț9,000,000.00
403355ComunaDULCEȘTIÎnființarea sistemului de canalizare în comuna Dulcești, județul Neamț14,328,957.36
413351ComunaDULCEȘTIÎnființarea sistemului de alimentare cu apă în comuna Dulcești, județul Neamț7,054,666.14
422811ComunaDUMBRAVA ROȘIEModernizare drumuri de interes local, comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț6,520,029.22
431522ComunaFARCAȘAÎnființare sistem de alimentare cu apă și extindere rețea de canalizare în satele Frumosu, Popești, Farcașa și Bușmei, comuna Farcașa, județul Neamț10,293,752.36
447419ComunaFĂUREIReabilitare drumuri de interes local și poduri în comuna Făurei, județul Neamț10,917,377.15
455299ComunaGÂDINȚIExtindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Gâdinți, județul Neamț19,000,000.00
461191ComunaGÂRCINAModernizare drumuri de interes local în comuna Gârcina, județul Neamț12,525,938.95
47678ComunaGÂRCINAModernizare DC 145 Gârcina-Cuejdiu, comuna Gârcina, județul Neamț774,061.05
485702ComunaGHERĂEȘTIExtindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în satele Gherăieștii Noi și Tețcani, judetul Neamt22,104,440.89
4910266ComunaGHINDĂOANIAsfaltare și modernizare drumuri din comuna Ghindăoani, judetul Neamț9,000,000.00
503960ComunaGIROVExtindere reţea de alimentare cu apă în comuna Girov, judeţul Neamţ5,622,967.00
516595ComunaGRINȚIEȘModernizare infrastructură rutieră de interes local în comuna Grințieș, județul Neamț9,724,530.69
5211639ComunaGRUMĂZEȘTIModernizare drumuri de interes local în comuna Grumăzești, județul Neamț6,547,442.51
536437ComunaHANGUProiect integrat: Extindere alimentare cu apă în localitatea Hangu (Boboteni), comuna Hangu, județul Neamț și extindere rețea canalizare în localitatea Hangu (Boboteni), comuna Hangu, județul Neamț7,335,605.43
5410440ComunaHORIAModernizare (asfaltare) străzi în comuna Horia, județul Neamț8,048,813.72
551337ComunaHORIAÎnființare sistem de alimentare cu apă în sat Cotu Vameș, comuna Horia, județul Neamț și extindere rețea de canalizare ape uzate în  satele Horia și Cotu Vameș, comuna Horia, județul Neamț13,219,769.47
5610614ComunaICUȘEȘTIModernizare drumuri sătești în comuna Icușești, județul Neamț13,300,000.00
5710277ComunaION CREANGĂModernizare drumuri de interes local în comuna Ion Creangă, județul Neamț12,800,058.44
586366JudețCONSILIUL JUDEȚEAN NEAMȚProiect integrat: Modernizare, consolidare și reabilitare drumuri și poduri județene, obiective ce asigură conectarea la rețeaua TEN-T, județul Neamț140,000,000.00
5910319ComunaMĂRGINENIModernizare drumuri de interes local în comuna Mărgineni, județul Neamț9,079,594.90
6011894ComunaMOLDOVENIExtindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Moldoveni, județul Neamț19,000,000.00
613870ComunaNEGREȘTIExtindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Negrești, județul Neamț10,610,860.19
6210202ComunaONICENIModernizare drumuri locale în comuna Oniceni, județul Neamț13,300,000.00
636384ComunaPĂSTRĂVENIÎnființare  rețea de alimentare cu apă în sat Rădeni, comuna Păstrăveni, județul Neamț4,421,433.78
642480ComunaPÂNCEȘTIModernizare drumuri comunale și sătești în comuna Pâncești, judetul Neamț9,000,000.00
651380ComunaPÂNGĂRAȚIModernizare drum comunal DC 143 în sat Pângărăcior, comuna Pângărați, județul Neamț8,717,167.63
669666ComunaPETRICANIReabilitare și modernizare drumuri de interes local în comuna Petricani, județul Neamț9,466,234.00
6710431ComunaPIATRA ȘOIMULUIModernizare strada Stațiunii și construire pod peste pârâul Iapa, sat Negulești, comuna Piatra Șoimului, județul Neamț3,573,908.70
6811149MunicipiuPIATRA-NEAMȚRealizare de rețele noi de alimentare cu apă și canalizare pe str. Petru Movila,  bd. Decebal și  bd. Traian din municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ16,729,953.67
699760MunicipiuPIATRA-NEAMȚRealizare  pod nou peste râul Bistrița, municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ26,270,046.33
706565ComunaPIPIRIGModernizare străzi în comuna Pipirig, județul Neamț16,400,000.00
7112380ComunaPODOLENIModernizare infrastructură rutieră în comuna Podoleni, județul Neamț16,400,000.00
7210105ComunaPOIANA TEIULUIAsfaltare drumuri în comuna Poiana Teiului, județul Neamț6,866,869.98
732781ComunaPOIENARIExtindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Poienari, judetul Neamț10,486,068.13
742775ComunaPOIENARIDrumuri de interes local, comuna Poienari, județul Neamț4,079,180.50
75578ComunaRĂUCEȘTIÎnființare rețea de canalizare în comuna Răucești, județul Neamț20,000,000.00
765198ComunaRĂZBOIENIModernizare drumuri sătești  în comuna Războieni, județul Neamț9,996,694.60
776755ComunaREDIUExtindere retea de alimentare cu apa  în  comuna Rediu, județul Neamț8,091,273.69
7812789MunicipiuROMANModernizare artera Roman Est, DJ 207A-strada Plopilor-DN2, Municipiul Roman, județul Neamț23,000,000.00
7911909MunicipiuROMANReabilitare rezervor 5000 mc, strada Mihai Viteazu, municipiul Roman, județul Neamț7,750,571.80
8011726ComunaROMÂNIModernizare drumuri sătești în comuna Români, județul Neamț8,645,000.00
817267ComunaROMÂNIExtindere rețea de canalizare în comuna Români,  județul Neamț18,000,000.00
826164OrașROZNOVModernizare drumuri de interes local în orașul Roznov, județul Neamț9,199,179.69
83437ComunaRUGINOASAModernizare drumuri de interes local, în comuna Ruginoasa județul Neamț9,000,000.00
841748ComunaSAGNAÎnființare rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare în satele Luțca și Vulpășești, comuna Sagna, județul Neamț23,000,000.00
851745ComunaSAGNAExtindere rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare în satul Sagna, comuna Sagna, județul Neamț9,000,000.00
863451ComunaSĂBĂOANIExtindere rețea de canalizare în sat Săbăoani  și sat Traian în comuna Săbăoani, județul Neamț7,657,597.92
876196ComunaSĂVINEȘTIModernizare drumuri de interes local în comuna Săvinești, județul Neamț5,071,272.16
8810533ComunaSECUIENIModernizare drumuri de interes local in comuna Secuieni, județul Neamț1,194,000.00
89509ComunaSECUIENIExtindere rețea alimentare cu apă și rețea canalizare în localitățile Secuieni și Secuienii Noi din comuna Secuieni, județul Neamț12,011,291.28
902757ComunaSTĂNIȚAExtindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Stănița, județul Neamț15,578,902.65
911958ComunaȘTEFAN CEL MAREReabilitare și modernizare rețea stradală în comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț12,837,632.47
924136ComunaTARCĂUModernizare drumuri de interes local, în comuna Tarcău, județul Neamț12,364,322.11
934492ComunaTAȘCAModernizare drumuri de interes local în comuna Tașca, județul Neamț3,999,563.05
944462ComunaTAȘCAModernizare pod peste pârâul Secu, sat Tașca, comuna Tașca, județul Neamț1,707,053.60
954430ComunaTAȘCAConstruire pod peste pârâul Hamzoaia, comuna Tașca, județul Neamț2,109,481.50
964247ComunaTAȘCAModernizare pod peste pârâul Neagra, comuna Tașca, județul Neamț1,974,942.20
9712639ComunaTAZLĂUExtindere sistem de alimentare cu apă potabilă și extindere sistem de apă uzată în sat Tazlău, comuna Tazlău, județul Neamț19,000,000.00
989851ComunaTĂMĂȘENIExtindere sistem de alimentare cu apă și extindere rețea de canalizare în comuna Tămășeni, județul Neamț22,636,307.06
9910364OrașTÂRGU-NEAMȚModernizare 21 strazi în oraș Târgu-Neamț, lungime de 9,686 km19,896,868.56
100847OrașTÂRGU-NEAMȚModernizare 10 străzi în oraș Târgu-Neamț, lungime de 5,4 km3,103,131.44
101704ComunaTIMIȘEȘTIModernizare drumuri de interes local în comuna Timișești, județul Neamț8,645,000.00
102594ComunaTIMIȘEȘTIExtindere rețea de canalizare în satele Dumbrava și Plăieșu în comuna Timișești, județul Neamț18,000,000.00
1033555ComunaTRIFEȘTIModernizare drumuri comunale și locale în comuna Trifești, județul Neamț9,000,000.00
104814ComunaTRIFEȘTIExtindere rețea de alimentare cu apă și canalizare, în comuna Trifești, județul Neamț23,000,000.00
1051117ComunaTUPILAȚIModernizare reţea drumuri sătești, comuna Tupilaţi, judeţul Neamţ4,983,510.59
10611005ComunaȚIBUCANIModernizare drumuri de interes local în comuna Țibucani, județul Neamț13,300,000.00
1073389ComunaURECHENIConstruire poduri din beton armat peste râul Raiosu în punctele Cobuz Neculai, Tudose Ion, Chitic Vasile în comuna Urecheni, judeţul Neamţ3,201,036.43
1083369ComunaURECHENIModernizare reţea de drumuri de interes local în comuna Urecheni, judeţul Neamţ8,645,000.00
1093347ComunaURECHENIÎnfiinţare sistem de canalizare în comuna Urecheni, judeţul Neamţ18,000,000.00
11010014ComunaVALEA URSULUIModernizare drumuri sătești în satele Giurgeni și Muncelu de Jos din comuna Valea Ursului, județul Neamț6,271,631.33
1112455ComunaVĂLENIModernizare drumuri locale în comuna Văleni, județul Neamț9,000,000.00
11210409ComunaVÂNĂTORI-NEAMȚ“Reabilitare îmbrăcăminte drumuri modernizate prin Programul SAPARD din comuna Vânători-Neamț, județul Neamț” și ”Modernizare rețea de drumuri de interes local în satele Lunca și Nemțișor, comuna Vânători-Neamț, județul Neamț11,536,806.37
11310404ComunaVÂNĂTORI-NEAMȚModernizare drumuri în satul Vânători – Neamț, județul Neamț4,863,193.63
1142322ComunaZĂNEȘTIModernizare drumuri de interes local în comuna Zănești, județul Neamț16,400,000.00

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate