Liceul de informatică din Piatra Neamț a luat locul I la TIFF Cluj-Napoca

0

La data de 30 mai , DIRECȚIA GENERALĂ ANTICORUPȚIE, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a sărbătorit 10 ani de la înființarea sa, ca structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului ministerului.

În cei 10 ani de activitate în lupta împotriva corupției, instituția noastră s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităților de prevenire, cât și a celor de combatere a faptelor de corupție, consolidându-și rolul la nivel instituțional. Prevenirea reprezintă principala direcție de acțiune împotriva corupției, concretizată prin desfășurarea unor activități de instruire și informare în rândul personalului propriu , dar și prin campanii de conștientizare a societății civile, în dorința expresă de schimbare a mentalității populației în ansamblul său.

Prin toate acțiunile sale, DGA promovează legalitatea, integritatea, onestitatea și profesionalismul, ca standarde atât pentru personalul propriu, cât și pentru cel al M.A.I. ca principal canal de comunicare cu publicul, linia telverde anticorupție0.800.806.806 pune la dispoziția cetățenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupție, putând fi apelată din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României.

La nivel local, DGA este reprezentată de SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE NEAMȚ, al cărui sediu se află pe strada Alexandru cel Bun, nr. 12, telefon/fax 0233/234408.

Cetățenii județului Neamț care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție pot face acest lucru printr-o sesizare la linia gratuită telverde, prin email la adresa [email protected] sau direct la sediul structurii județene.

Serviciul Județean Anticorupție a marcat cei 10 ani de activitate ai Direcției Generale Anticorupție prin participarea ofițerilor DGA la masa rotundă organizată de Sindicatul Național al Polițiștilor, în cadrul unui proiect european intitulat „Împreună împotriva corupției” (Together Against Corruption). La această întâlnire au participat polițiști din zona Moldovei, alături de reprezentanți ai IPJ Neamț, SNPPC și ai Primăriei Târgu Neamț. Scopul proiectului este combaterea corupției, conștientizarea în rândul polițiștilor și în rândul cetățenilor despre cauzele și efectele fenomenului.

                  Asociația Pro Democrația, Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne și Fundația Hanns Seidel România împreună cu sponsorul principal FLANCO a organizat acțiunea ANTI-CORRUPTION FILM FESTIVAL 2015, parte a proiectului cu tema „Educaţie anticorupție prin film”. Proiectul și-a propus să participe la promovarea transparenţei, integrităţii, responsabilităţii şi bunei guvernări prin atingerea a trei dimensiuni ale prevenirii corupţiei: informarea privind efectele negative ale corupţiei, încurajarea unei atitudini de intoleranţă şi stimularea celor afectaţi în semnalarea cazurilor de corupţie către organele competente. Acțiunile proiectului au constat în organizarea unor seminarii de informare în liceele și universitățile din cele 41 de județe din țară și Municipiul București la care au participat un număr de 5400 de elevi, studenți și profesori.

               La data de 30 mai, la CASA TIFF din Cluj-Napoca, organizatorii au premiat cele mai bune 3 filme al cărui subiect central este prevenirea și lupta împotriva corupției.

               În urma activităților realizate de către ofițerii anticorupție la nivel județean, pe primul loc de pe podium s-a clasat echipa Liceului de informatică, din Piatra Neamț, sub coordonarea profesorului ACIOBANITEI CONSTANTIN, cu pelicula LUMEA IN CARE AM VREA SA TRAIM.

              Și tot pentru Piatra Neamț, a existat și o mențiune: RALUCA PASCU, cu scurt metrajul : UN ALT ÎNCEPUT.

                                               ȘEF SERVICIU

                                                   Comisar de poliție

                                                   DOROFTEI VASILE

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate