Liberalii se laudă că nu au vândut încă terenul de la parcul zoo

0

Nu știm cine se ocupă de PR-ul liberalilor nemțeni și cum de le vin ideile de comunicare publică, dar le ies numai informări ridicole: ”Iată că nu s-a vândut niciun teren, la niciun șmecher și la niciun băiat deștept, așa cum au tot trâmbițat unii specialiști în arta „băgatului bețelor în roate”.

Este cel puțin ciudat modul în care își asumă domnii liberali merite pe care nu le au. Probabil ar vrea să primească și felicitări pentru faptul că altcineva le-a băgat bețe în roate celor de la primărie care mai aveau puțin și vindeau terenul de la Grădina Zoo la fel cum s-au vândut mai toate terenurile bune din acest oraș.

Faptul că nu s-a vândut acel teren este strict meritul opiniei publice din Piatra-Neamț care s-a arătat indignată de această variantă și a pus presiune publică pe cei care aveau un astfel de plan. Faptul că noi am scris despre această posibilă variantă se cheamă prevenirea actelor de corupție, dar e acceptabilă și formula folosită de liberali cu băgatul bețelor în roatele celor care sunt corupți.

Este bine că încă nu s-a vândut nimic din acest teren, dar pericolul nu a trecut total. Istoricul corupției și înstrăinărilor de terenuri de la primăria Piatra-Neamț este unul foarte bogat și plin de exemple, iar actuala conducere liberală a primăriei dă semne clare că este principalul garant al ascunderii faptelor care au dus la devalizarea patrimoniului orașului. Oricum, domnii de la primărie, indiferent de partidul din care fac parte, să stea liniștiți. Avem o magazie plină de bețe pregătite să le băgăm în roatele băieților deștepți. Cu asta ne ocupăm noi timpul.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate