Leul a înregistrat cea mai mare apreciere a unei monede din Europa faţă de Euro

0

În luna decembrie, Leul a marcat pe pieţele financiare cea mai mare creştere a unei monede din Europa faţă de Euro (aproape 1,6%), astfel încât a recuperat o parte din deprecierea suferită pe parcursul anului şi a încheiat 2012 cu o scădere de cca 2,9% comparativ cu moneda unică europeană. Leul a rămas singura monedă din UE care s-a depreciat anul trecut faţă de Euro, dar a părăsit „podiumul” monedelor din Europa care au marcat cele mai mari scăderi comparativ cu moneda unică europeană. Luna trecută, Leul a avut o creştere semnificativă pe pieţele financiare şi faţă de Dolarul american (cca 3%), astfel încât moneda naţională a recuperat aproape în totalitate devalorizarea din timpul anului 2012 faţă de USD. „Au fost desigur, mai mulţi factori care au susţinut Leul în ultima perioadă, dar cel mai important dintre aceştia a fost stabilitatea adusă de alegeri şi confirmarea rapidă a unui nou guvern, fără tensiuni suplimentare. Acest lucru a accentuat impactul pozitiv al altor factori, precum reducerea deficitului bugetar şi evitarea recesiunii – spre deosebire de alte ţări din regiune: estimările privind creşterea economică pe 2012 se situează sub 1%, dar rămân pozitive. Desigur, au fost şi alte variabile punctuale care au contribuit la aprecierea monedei naţionale, precum intrările de Euro de la românii plecaţi în străinătate şi care vin în ţară de sărbători”, a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
Forintul a înregistrat în decembrie cea mai mare depreciere a unei monede din UE faţă de Euro, de cca 3,6%, fapt care a redus aprecierea anuală a monedei la aproximativ 6,7%. La sfârşitul lunii noiembrie, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a retrogradat ratingul de credit al Ungariei la două trepte sub categoria „investment grade” (recomandat pentru investiţii), apreciind că politicile guvernului de la Budapesta afectează perspectivele de creştere a economiei pe termen mediu. Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit perspectiva pentru ratingul Ungariei la ‘stabilă’ de la ‘negativă’, dar a confirmat ratingul ‘BB plus’ (categoria junk). „Forintul maghiar a atins minime record la începutul lui 2012, pe fondul tensiunilor din Ungaria, precum şi al disputelor dintre guvernul de la Budapesta şi FMI; apoi, pe parcursul anului, pieţele financiare au înregistrat o corecţie, moneda intrând pe o pantă de apreciere”, a precizat Victor Safta.
Zlotul polonez a încheiat 2012 cu o apreciere considerabilă faţă de Euro, de 8,5%, cea mai mare din Europa. „Polonia începe să resimtă efectele crizei din UE, iar economia se pare că va încetini în acest an; există însă o doză de încredere că oficialii de la Varşovia vor ştii cum să <> în condiţii vitrege: Polonia a fost singura ţară din UE care nu a intrat în recesiune odată cu criza din 2008, iar aşteptările actuale ţin cont de acea performanţă”, a precizat Victor Safta.
Coroana cehă a crescut luna trecută cu 0,6% faţă de Euro, iar pe întreg anul 2012 cu 1,89%. În decembrie, Lira Sterlină a variat nesemnificativ faţă de Euro, marcând însă per ansamblul anului trecut o creştere de cca 2,65% comparativ cu moneda unică europeană. Coroana suedeză s-a apreciat cu 0,8% comparativ cu Euro în ultima lună a anului trecut şi a încheiat 2012 cu o creştere de 3,64% faţă de Euro.
“Anul 2013 nu va fi foarte ușor nici pentru Leu, nici pentru economia românească şi nici pentru Euro. Sunt încă multe probleme fundamentale nerezolvate în Zona Euro, iar acest lucru are mari şanse de a amplifica orice alt -inițial- mic dezechilibru care ar putea să apară. În ceea ce priveşte economia românească, prognoza de creștere pe 2013 are neaparată nevoie de creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. Cel mai probabil, în acest an, volatilitatea se va menține destul de ridicată pe piețele financiare, inclusiv în ceea ce privește Leul”, a arătat Victor Safta.

Info Noble Securities

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate