Lansarea monografiei „Neamț, Ținutul Tezaur” – vineri, 25 octombrie, la Colegiului Național „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț

0

ASOCIAŢIA PROFESORILOR DE ISTORIE DIN NEAMŢ a implementat în perioada iulie- octombrie, 2019, proiectul „JUDETUL NEAMT – MONOGRAFIE”, proiect finanţat din fonduri publice, alocate  pentru activităţi nonprofit de interes general, acordate de CONSILIUL JUDEȚEAN NEAMȚ .

sursa foto: pub. online Dor de Neamț

Proiectul a fost implementat de Asociația Profesorilor de Istorie din Neamţ, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi a beneficiat de o finanţare totală de 44.000 lei, din care 89%, respectiv 39.160, reprezintă sumă finanțată de Consiliul Judeţean Neamţ şi o cofinanţare de 11 %, respectiv 4.840 lei, sumă asigurată de APIN.

Finalizarea proiectului a fost posibilă datorită unei echipe de cercetare formată din profesori din învățământul universitar și preuniversitar, cu specializare în studii de istorie și geografie, echipă care a realizat monografia județului Neamț, cu titlul NEAMȚ, ȚINUTUL TEZAUR. MONOGRAFIE.

Scopul proiectului, de cercetare și promovare a istoriei, spiritualității, monumentelor naturale şi antropice nemțene a fost pe deplin atins, fapt consemnat și de către recenzorii volumului monografic: conf.univ.dr. Florin Pintescu, de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, dr. Gheorghe Negustor, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și recenzorul volumului colectiv de cercetare a istoriei locale, realizat de profesori și elevi din județul Neamț, prof. dr. Doru Dumitrescu. De asemenea, un loc important ocupă și albumul fotografic şi cartofil care va completa în mod eficient monografia județului. 

Reamintim că beneficiarii proiectului, pe lângă grupul țintă al profesorilor şi elevilor din județul Neamț, sunt toți locuitorii județului care au dorința de a cunoaște, în profunzime, istoria noastră, bazată pe surse demne de încredere și pe o abordare științifică riguroasă. De asemenea, reamintim că materialele editate vor ajunge în biblioteci școlare și la instituții care vor promova ulterior produsul proiectului nostru și îi vor da utilitate publică.”, transmite echipa de proiect a Asociației Profesorilor de Istorie din Neamţ.

Lansarea monografiei, a volumului colectiv și a albumului fotografic și cartofil, va avea loc în data de 25 octombrie 2019, ora 14:00, în sala de festivități a Colegiului Național „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț, în cadrul CONFERINȚEI „NEAMȚ, ȚINUTUL TEZAUR”. Vor participa la această conferință, profesorii de istorie din județul Neamț, invitați din mediul universitar, invitați din partea autorităților publice locale și alte persoane care au sprijinit acest proiect, necondiționat și voluntar.

Echipa de proiect APINeamț

PROIECT REALIZAT CU SPRIJINUL FINANCIAR AL CONSILIULUI JUDEŢEAN NEAMŢ, IULIE – OCTOMBRIE 2019

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate