Lansare de carte – Brigitte, simbolul iubirii mele – Corin V. Petraru

0

Dacă toamna este atât de minunată, oferindu-ne arome și culori fără rezerve, iată că este totodată și perioada în care putem aduna și roade culturale.

Galeria “Dava 77” Piatra Neamț și Galeria Roman Art – Roman vor găzdui zilele acestea lansarea lucrării Brigitte, simbolul iubirii mele de Corin V. Petraru, apărută la Editura Pastel, Brașov, 2019.

Prezintă criticul de artă Cristian Livescu, moderator fiind prof.dr. Gheorghe Cuciureanu.

Evenimentele se vor desfășura în data de 22.10.2019, ora 16.30 la Galeria Roman Art din Roman și în 23.10.2019, ora 16.00 la Galeria Dava 77 – Piatra Neamt.

Corin V. Petraru este un autor ce promite tot mai mult, șlefuindu-și tocul de scris cu fiecare nouă apariție editorială, fiind cunoscut pentru Iubire ascunsă (roman) Editura Pastel, Brașov, 2015, Aroma iubirii (Eseuri), Editura Pastel, Brașov, 2018, Hoinar bătrân (Eseuri), Editura Pastel, Brașov, 2018, Așezări îngenunchiate, Editura Crigarux, Piatra Neamț, 2018, Pentru cine trebuia să-mi dau viața, Editura Pastel, Brașov, 2018.

Brigitte este și rămâne simbolul iubirii pure, frumoase, neîngrădite de imperfecțiunea fizică, dovada clară că dragostea înseamnă bucurie, înseamnă viață, înseamnă bine, înseamnă respect.

“Ca autor, m-am transpus în bună măsură în pielea lui Bogdan Andrei, oferindu-i bucuria zilei, dar și lacrimile care s-au scurs dintre pleoape noaptea, asistând la moartea Brigittei, căreia i-am oferit viață veșnică în schimbul morții.” ( Corin Petraru)

Un joc al iubirii, un joc pe care l-au învățat doar cei care au realizat, în cele din urmă, că iubirea este cel mai important lucru pe care îl poți avea în viață, un joc în care nici EL nici EA (personajele principale) nu-și găsesc sensul decât dacă sunt împreună, un joc din care triumfă acel “Noi” format din Brigitte și Andrei, doi îndrăgostiți ce ridică iubirea la rang de artă.

Cei ce vor fi prezenți la eveniment, vor avea parte atât de surprize muzicale, dar și cromatice și literare, toate unite sub semnul dăruirii și respectului pentru publicul iubitor de frumos.

Silvia Filip

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate