La Piatra Neamț construiește cine vrea și ce vrea … parcă ar fi un sat fără autorități

6

Vă spuneam în mai multe rânduri de un bloc de lângă școala 10 care ar fi trebuit să aibă doar 4 nivele și în realitate s-a înălțat cât a vrut bloc-scoala-10mușchiul proprietarului. Acum, această problemă este pe masa instanței de judecată care va decide dacă se dărâmă ce e construit în plus sau dacă primăria va fi obligată să dea autorizați de construcție după construire.
Ce va decide instanța e o discuție care ne depășește, dar ce au făcut autoritățile locale este o demonstrație de mare incompetență sau de complicitate. Constructorul a fost lăsat să termine lucrarea fără să fie oprit, deși de la nivelul 4 în sus nu s-a construit într-o singură noapte.
Acum, când fapta e consumată, putem spune că proprietarul a fost băiat deștept. A construit știind că după aia plătește o amendă modică și treaba e aranjată, că așa e la Piatra Neamț. Constructorul a avut și el o durere în cot știind că nu-i va face nimeni nimic, iar autoritățile, singurele din acest lanț care sunt plătite din bani publici, au închis ochii pe durata construcției, așa cum au făcut cu multe alte construcții din acest oraș pentru că știau că nu are nimeni curajul să ia vreo măsură contra lor.
Așadar, proprietarul și constructorul… treaba lor, dar ce ne facem cu cei care sunt plătiți din bani publici și au închis ochii pe perioada desfășurări lucrărilor? Există cineva care să ia vreo măsură în acest județ? Sau situația se va repeta la infinit?

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
6 Comentarii
  1. Gabriela spune

    Dupa cum a fost construita fundatia blocului, structura de rezistenta nu a fost calculata pentru mai mult de 4 nivele.
    Neaparat trebuie verificat proiectul si vazut daca au fost respectate condițiile de siguranță a clădirii.
    Pentru a nu exista victime nevinovate , cred ca ar trebui daramate etajele construite in plus fata de proiect.
    Degeaba a fost sesizata si Politia in timpul constructiei …. Nu a interesat pe nimeni ce face constructorul acolo.

  2. Petre spune

    Logic si normal ar fi sa se darame. Un lucru construit ilegal trebuie imediat daramat (scurtat). Insa cu o mica spaga si la judecatorie… se rezolva. DNAul e pe fir 🙂

  3. eu spune

    dacă structura a fost calculata pentru 4 nivele si acum are mai multe, cine verifica proiectul sa vadă dacă respecta condițiile de siguranță a clădirii. poate Inspectoratul de stat în construcții, sau cum se numește….. dacă nu respecta condițiile de siguranță, este foarte ușor de demolat ce s-a construit în plus. se pot face expertize, dacă se vrea. și dacă e cineva chiar interesat sa se respecte legea. ce risc seismic are? cred ca asta e o idee de verificat.

  4. Razvan spune

    Intrebare: Cine l-a ales pe Chitic? Eu nu.

  5. Lolita spune

    Chitic, dle primar, daca si de data asta taci chitic inseamna ca degeaba esti raspunzator de urbe. Sa vedem repede daca ai tupeu sa dai afara pe oamenii din primarie care nu si-au facut treaba.

    1. Sergiu spune

      Ma indoiesc ca va fi tras cineva la raspundere. Probabil se va elibera autorizatie si lucrurile vor intra in normal.
      Sau, se va da o solutie de genul „nimeni nu se astepta la asa ceva” si vor trebui daramate ultimele etaje…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate