„La datorie sub potop” – Mărturiile emoționante ale eroilor de la ISU Neamț, în luptă cu inundațiile

1
FOTO: ISU Neamț

Apa trece, amintirile rămân, așa cum noi vom rămâne la datorie, la fel de hotărâți și de încrezători că ne vom îndeplini misiunile.

Seara lui 19 iunie. Afară plouă. A doua zi cu ploi abundente. Motopompele sunt deja în autospeciale. Prognozele sunt îngrijorătoare … cod portocaliu până dimineață. Se dă ordin să mai chemăm 10 colegi din timpul liber. Deja toată lumea vorbește în șoaptă. Doi colegi sunt plecați în patrulare la Văleni. Acolo au fost probleme și noaptea trecută, unde un echipaj a evacuat apa acumulată în curţi până dimineață. Încep sa vină cei chemați de acasă. Fiecare contrazice prognoza cu jumătate de gură.

Sună alarma: familie blocată în casă pe strada Gheorghe Asachi. Din datele transmise de echipajul aflat în patrulare, nu se poate circula, decât cu o mașină cu garda înaltă. Primul echipaj începe deplasarea cu un camion. Ajunși la adresa indicată, pompierii văd că apa ieșise din albia Pârâului Turcului și trecea prin curte. Până la genunchi. O fată de 10 ani și mama ei se strângeau puternic în brațe. Salvatorii discută cu familia. Proprietarul, vârstnic, are probleme cardiace. Vrea să meargă la spital. Militarii își fac repede planul: scoatem fata, pe bătrân și apoi pe mama ei. Fata incepe sa plângă. 

„Sunt Cătălin și o să te scot de aici” (plt. adj. Cătălin Dumitru Ciubotariu).

Așa a fost. Pentru toți cei 3 membri ai familiei. Alături de Cătălin, permanent, a fost Lucian (plt. maj. Trifescu). Prin stația comandantului, alte solicitări: în curtea vecină, un copil de doi ani și o octogenară, pe aceeași stradă, o persoană cu probleme psihomotorii, pe Aleea Brazilor alte persoane… Tot prin stație se aud echipaje care pleacă spre Bâtca Doamnei și pe strada Orhei. Comandantul cere forțe în sprijin. Se alătură plt. maj. Cosmin Bostan și plt. maj. Ionuț Tănasă, care au trecut pârâul. Pleacă de la unitate plt maj. Iulian Macovei și plt. maj. Dumitrel Soroceanu. Reușesc să treacă. În spatele lor drumul se blochează la poligon. 

Prin stație, dispeceratul repetă adresa persoanei cu dizabilități. În acel moment, Cătălin și Lucian ieșeau cu un băiat de 2 ani în brațe. L-au lăsat la autospecială, pe el şi pe bunica lui, după care au mai evacuat o bătrână din locuinţa vecină, al cărei fiu a semnalat situaţia şi care era cuprins de panică.

Locuinţa persoanei cu dizabilități a fost reperată rapid. Torentul își modificase direcția de curgere din cauza barajului de pietre. Bătea exact în ușa în care se vedea, pe canapeaua plutind, o fată ce nu părea să aibă mai mult de 10 ani. Mama ei stătea în apa ce se ridicase deja până la brâu, încercând să facă față situației. Violența cu care venea apa nu a permis accesul pe ușa deja deschisă. În acel moment, telefoanele o iau razna – mesaj Ro-Alert. Nu știu dacă a citit cineva tot mesajul, dar un lucru era clar, timpul era în defavoarea locuitorilor zonei. Militarii ocolesc prin curte și le scot pe cele două persoane pe ușa laterală. Din dispecerat informațiile curg: familie blocată în casă pe aceeași stradă, chiar lângă Pârâul Turcului. 4 persoane vârstnice, vecinii persoanelor care tocmai au fost evacuate. Prin aceeași curte. pompierii trec apa în zona mai puțin violentă, rup două scânduri din gard. Fiecare ține o persoană de mână. În spate este Ionuț Tănasă cu o cordiță de siguranță. Au ieșit cu toții. Întreabă localnicii aflați pe stradă dacă mai sunt persoane în case.

Dispeceratul anunță că nu mai sunt alte solicitări pe strada Gheorghe Asachi. Bostan Cosmin și Tănasă Ionuț rămân în zonă. Ceilalți se urcă în camion și pleacă pe Aleea Brazilor, ajungând în acelaşi timp cu o parte din colegii chemaţi la mobilizarea totală a detaşamentului. Apa până la piept. Sunt evacuați un copil de 2 ani, împreună cu mama lui, două bătrâne și o altă persoană cu dizabilități. D

ispeceratul mai dă un caz: persoană aflată în podul casei, în zona bisericii. Viitura scăzuse în violență, dar nu se putea trece încă peste pârâul Turcului. Cei doi iau legătura telefonic cu apelantul. Apa scăzuse deja și în zona Pârâului Mănăstirii. Au cerut persoanei să sune dacă situația se înrăutățește din nou. Și să anunțe când iese din casă, să îl știe pe om în siguranță.

Era ora trei şi jumătate. Prin „112” începuseră să curgă apelurile prin care localnicii solicitau evacuarea apei din case şi din curţi. La ora cinci, forţe şi mijloace din Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui începeau această misiune. 

Dimineaţa lui 20 iunie. 15 persoane au fost puse la adăpost. A rămas apa în aproximativ 110 gospodării. 

S-a terminat misiunea de salvare şi s-a dat startul misiunilor de înlăturare a efectelor negative, ce aveau să ţină următoarele trei zile neîncetat. Şi totul s-a realizat prin munca necontenită a peste 220 de pompieri militari.
Dincolo de riscurile înfruntate, oboseala acumulată, ori tălpile afectate, rămâne sentimentul datoriei împlinite.

Sursa: ISU Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Bogdan spune

    Omiteți un singur lucru dar foarte important. Pe durata inundatiilor ce au avut loc și în anexa batca Doamnei , au participat și lucrători ai ocolului silvic Vaduri, lucrători care au muncit 24 din 24 pentru a ajuta oamenii. Din păcate presa in procent foarte mare,nu știe decât să aduca denigrare la adresa ROMSILVA și a angajaților sai. Ar fi fost frumos că pe lângă eroii de la PUBLISERV și Pompieri să apară și ocolul VADURI,respectiv Direcția SIlvica Neamt.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate