La datorie, pentru un An Nou în siguranță – Peste 200 de poliţişti cu peste 80 de autospeciale

0

Polițiștii vor fi la datorie, zilnic, alături de cetățeni, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, astfel încât Noul An să ne găsească pe toți în siguranță.

Folosiți cu precauție articolele pirotehnice, iar, în caz de nevoie, apelați la Serviciul de Urgență 112.

În perioada 31 decembrie 2021 – 3 ianuarie 2022, peste 200 de poliţişti cu peste 80 de autospeciale vor fi la datorie, zilnic  și vor acționa pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni prompt atunci când se constată încălcări ale legii.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale.

În vederea creșterii gradului de siguranță rutieră, polițiști rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naționale și județene pentru prevenirea evenimentelor grave și fluidizarea traficului rutier.

Atunci când sunteţi martorii unor fapte antisociale sau aţi fost victima unei infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat echipaj de poliţie sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Dacă vă deplasaţi cu autoturismul în alte localităţi decât cea de domiciliu, pentru a petrece sărbătorile, polițiștii nemțeni recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană.

Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranță.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț  în ceas de sărbătoare urează nemțenilor ca Noul An să fie încununat cu sănătate, bucurii și realizări atât în plan personal cât și profesional!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate