La Agapia, Centenar cu oaspeţi din R. Moldova [Galerie FOTO]

0

În an Centenar, oaspeți de seamă a primit Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia.

În perioada 27- 30 octombrie, 14 cadre didactice de la Liceul Teoretic „Ion Suruceanu” din Suruceni, R. Moldova au ajuns pe meleaguri nemţene, prin intermediul programului educaţional „CENTENAR 2018-NEAMȚ”, acțiunea „100+100 de școli întru Marea Unire a Românilor”, organizată la nivel judeţean de Inspectoratul Şcolar.

Aceştia au fost întâmpinaţi sâmbătă, 27 octombrie, cu un program artistic pregătit de elevii structurilor şcolare din Agapia şi Filioara şi de elevele Liceului Teologic.

Manifestarea a cuprins îndeosebi cântece şi poezii patriotice. La activitate, au participat şi prof. Elena Preda- inspector şcolar în cadrul ISJ Neamţ, poetul Gheorghe Simon- fiu al satului, pr. Dumitru Irina de la Parohia Filioara şi alţii.

Pentru profesorii din R. Moldova, colectivul Liceului din Agapia au pregătit mai mai multe activităţi, cum ar fi: vizitarea mănăstirilor din zonă, excursie la Cheile Bicazului, vizită în Parcul Natural Vânători Neamţ şi la alte obiective turistice din Ţinutul Zimbrului, precum Cetatea Neamţ sau Casa Memorială „Ion Creangă” din Humuleşti.

Așa cum spune un obicei de peste Prut, un copac a fost plantat în curtea școlii din Agapia de către un copil din Neamț și unul din R. Moldova. A fost un gest simbolic, de prețuire a liantului care unește în cuget și-n simțiri frații din România cu cei din R. Moldova, indiferent de barierele politice sau de altă natură.

Profesorii din Suruceni s-au arătat impresionaţi de frumuseţea Neamţului şi de ospitalitatea agăpienilor. A fost prima dată când au păşit pe tărâmul românesc de pe cealaltă parte a Prutului şi  au promis că vor reveni cu drag şi dor.

Între cele două instituţii de învăţământ a fost încheiat un parteneriat încă din 27 martie a.c., la 100 de ani de la momentul în care Sfatul Ţării vota Unirea Basarabiei cu România.

Andreea T.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate