JUVENES TRANSLATORES la Colegiul Național Petru Rareș

0

Din 2007, Comisia Europeană Europeană organizează un concurs de traduceri pentru elevi, Juvenes Translatores. În fiecare an, în luna septembrie, orice liceu din țările UE se poate înscrie, iar la nivel național are loc o tragere la sorți.

Colegiul Național Petru Rareș a primit șansa, anul acesta, la începutul lunii decembrie, de a participa la un alt fel de sesiune de traduceri, în afara concursului. Au participat peste 60 de elevi la limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă, în laboratoarele de informatică, fără acces la motoarele de traducere de pe Internet.

Traducerile s-au făcut pe calculator, folosindu-se exclusiv dicționarele clasice, imprimate. Au fost selectate cele mai bune texte din toate limbile (4 de engleză, 1 de franceză, 2 de italiană și 1 de spaniolă). Au fost premiate 3 texte care au propus cea mai bună variantă de traducere: Voaideș-Negustor Robert, engleză-română, Chirilă Adrian, italiană-română,  Magdalina Matei, engleză-română.

Elevii vor primi premii simbolice de la Comisia de traduceri a UE, iar elevul Voaideș-Negustor Robert va fi invitat pentru un week-end de activități specifice, la Bruxelles. Invitația este făcută în nume personal de o fostă elevă a liceului.

Felicitări elevilor participanți și profesorilor care îi îndrumă! De notat că entuziasmul participării elevilor la o activitate de traducere a unui text literar, timp de două ore, a fost maxim.

În scrisoarea de mulțumire adresată profesorilor de limbi străine de la Petru Rareș, se menționează: We would like to thank you for your enthusiasm and determination, encouraging students to learn languages and to participate in this contest. Your wisdom and passion for your profession are truly irreplaceable! We are so grateful to have teachers like you and to see how many talented students participate in the activities related to the Juvenes Translatores contest each year.

Ceea ce dovedește că traducerea textului literar la ora de limbă străină mai are încă șanse!

Mai multe informații despre acest concurs, găsiți pe site-ul de mai jos. Succes!

https://ec.europa.eu/info/education/skills-and-qualifications/develop-your-skills/language-skills/juvenes-translatores_en

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate