Juncă abuzată și rănită grav în Neamț. Principalul suspect ar fi un recidivist

0

La sfârșitul săptămânii trecute, un nemțean și-a găsit junca rănită. În urma investigațiilor medicale, se pare că animalul ar fi fost abuzat sexual și rănit destul de grav în zona organelor genitale cu un obiect tăios. În prezent animalul este sub tratament veterinar, prognosticul fiind rezervat.

Din informațiile pe care le deținem, proprietarul bănuiește că suspectul principal este un bărbat din zonă, diagnosticat cu zoofilie, care în 2014 a abuzat și ucis o iapă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În urma rechizitoriului făcut de procurori, acesta a fost dat în judecată sub acuzația de ucidere a animalelor, cu intenție, fãrã drept și uz de armă letală fără drept. Cazul este și acum pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, după 4 ani de la comiterea faptei.

„Fapta de o atrocitate iesitã din comun a avut loc pe 15 august 2014 în localitatea de domiciliu a inculpatului si a fost generatã de consumul excesiv de bãuturi alcoolice. Totul a ajuns la urechile oamenilor legii în urma plîngerii depuse de partea vãtãmatã. Aceasta a reclamat faptul cã inculpatul i-a rãnit cabalina prin introducerea unei toporisti în organul genital. La scurt timp de la chinuirea cabalinei aceasta a murit. Pe 18 august 2014 medicul veterinar a stabilit cã animalul murise în urma unui „stop cardio-respirator datorat hemoragiei interne, atît la nivelul uterin cît si la nivelul intestinului gros, hemoragie indusã prin introducerea în vagin si rect a unui corp din material dur si tãios“, conform actului de inculpare. ”, scria la momentul respectiv Monitorul de Neamț.

Cel mai probabil proprietarul văcuței va sesiza în curând poliția în baza documentelor medicale emise de veterinar și a dovezilor pe care le deține.

Iată că în aceste cazuri, deși poliția și procurorii se implică atât cât le permite legea, blocajele apar în instanțele de judecată unde, din cauza legilor foarte permisive pe această speță, astfel de oameni care fac fapte de cruzime împotriva animalelor scapă de cele mai multe ori nepedepsiți.

Revenim cu informații.

 

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate