Jandarmii nemțeni în „misiune” la Centrele de Transfuzie Sanguină (FOTO)

0

10 litri de sânge donați de jandarmii nemțeni în cadrul unei noi acțiuni de donare de sânge.

          În zilele de 15 și 16 martie, 25 de jandarmi nemțeni au participat la o nouă acțiune de donare de sânge, alăturându-se demersului inițiat de Jandarmeria Română la nivel național. Încă de la primele ore ale dimineții, jandarmii nemțeni s-au prezentat la Centrele de Transfuzii Sanguine din Piatra-Neamț și Roman, așa cum au făcut-o în repetate rânduri, pentru a aduce o rază de speranță și încredere celor a căror viață depinde de o picătură de sânge.

          Scopul acestor acțiuni este de a crește gradul de conștientizare asupra importanței donării de sânge și de a încuraja cât mai mulți oameni să doneze constant, deoarece sângele poate fi stocat pentru o perioadă de timp limitat. Cei aflați în imposibilitatea de a dona sânge pentru orice motiv pot contribui prin convingerea celor a căror stare de sănătate le permite să doneze sânge, asigurându-se astfel o aprovizionare sigură și permanentă cu sânge.

          La nivel local, dar și național, jandarmii sunt susținători ai campaniilor de donare de sânge, fiind deseori inițiatori și promovând donarea, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă asupra importanței sângelui în salvarea vieților omenești.

Ne dorim ca exemplul colegilor noștri să fie urmat de cât mai mulți cetățeni, iar media zilnică a donatorilor de sânge să crească. Un gest atât de simplu care, pe lângă satisfacția de a ajuta, aduce o alinare celor care sunt în suferință și au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. 

                             Compartimentul  Informare, Relații Publice și cu Publicul

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate