Jandarmeria Română scoate la concurs 420 de locuri în instituțiile militare de învățământ

1

Pentru sesiunea de admitere 2016, Jandarmeriei Române i-au fost aprobate, în vederea scoaterii la concurs, în instituţiile militare de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru a participa la concursurile de admitere la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii şi criterii specifice:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;images[3]b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie declaraţi „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului în care participă la concurs;
f) să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea ;
i) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
j) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
k) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs;
l) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 8,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
m) să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ;
n) să aibă înălţimea de minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile.

Capacitate de comunicare, rezistenţă la efort, conduită şi comportament moral, dorinţa de promovare a valorilor sociale şi morale, spirit de echipă, implicarea în asigurarea respectării regulilor şi legii, corectitudine în îndeplinirea sarcinilor şi spiritul de dreptate sunt câteva din calităţile necesare potenţialilor candidaţi.
Situaţia locurilor la instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne este următoarea:

A. ÎNVĂŢĂMÂNT UNIVERSITAR:

– Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – Facultatea de Jandarmi, specializarea „Ordine şi siguranţă publică” = 70 locuri, din care:
– 2 locuri pentru rromi;
– 2 locuri pentru maghiari;
– 2 locuri pentru alte minorităţi;
Învăţământ cu frecvenţă; durata studiilor: 3 ani

B. ÎNVĂŢĂMÂNT POSTLICEAL

– Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani = 175 locuri, din care:
– 3 locuri pentru cetăţeni de etnie rromă;
– 2 locuri pentru alte minorităţi.
Învăţământ cu frecvenţă; durata studiilor: 2 ani

– Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni = 175 locuri, din care:
– 3 locuri pentru cetăţeni de etnie rromă;
– 2 locuri pentru alte minorităţi.
Învăţământ cu frecvenţă; durata studiilor: 2 ani

Candidaţii care optează pentru admiterea într-o instituţie de învăţământ universitar pot participa şi la concursul de admitere în una din şcolile de subofiţeri;

Pentru informaţii suplimentare referitoare la condiţiile de participare la concurs, conţinutului dosarului de recrutare, organizarea şi desfăşurarea concursurilor de admitere, puteţi accesa paginile de internet ale instituţiilor de învăţământ, precum şi pagina de internet a Jandarmeriei Române (www.jandarmeriaromana.ro).
De asemenea, puteţi obţine informaţii la sediul Inspectoratului nostru din Piatra Neamţ, strada V.A. Ureche nr. 4 – 6, sau la telefon 0233/230391, interior 24535, 24407.

Eşti în dilemă? Te găseşti la o răscruce de drumuri şi încă nu eşti hotărât ce cale să urmezi? Dacă şi pentru tine Demnitatea, Onoarea şi Legea sunt lucruri de căpătâi, vino alături de noi.
Alege drumul cel bun! Alege Jandarmeria Română!

Compartiment informare şi relaţii publice

stagiu_practica[1]

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. mickey999 spune

    S-o fi schimbat programa si examenul?

    Pe vremuri am dat si eu examen si m-au intrebat la ce temperatura fierbe apa.

    Am raspus si eu ca nu stiu sigur la ce temperatura fierbe apa dar la 90 de grade sigur face unghi drept .

    Apoi m-au intrebat cum se numeste cercul in care se inscrie un dreptunghi si cred ca am raspuns bine: un cerc dreptunghic!

    🙂 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate