Iulian Bulai, în trend. Meme cu Bernie Sanders și Autostrada Unirii

0
„Hai să dăm memă cu memă”

Imaginea lui Bernie Sanders, senator american, înfofolit și cu mănuși de la inaugurarea președintelui Biden din SUA s-a viralizat pe rețelele de socializare. Decupat din peisaj, Bernie Sanders a fost pus în diverse contexte amuzante și a devenit un meme (o imagine distribuită masiv pe internet).

Lăsând la o parte cenzurarea fără precedent a președintelui Trump pe rețelele de socializare și imaginile șocante cu armata în clădirea Capitoliului după invadarea acestuia de către protestatari, internetul pare că s-a resetat și a găsit subiect de discuție. Am putea spune că la cât de virale sunt meme-urile cu Sanders, parcă i-ar face competiție „proaspătului” Biden.

Evident că meme-ul a ajuns și la Neamț și creatorul e nimeni altul decât viralul personaj local și parlamentar, Iulian Bulai. Meme-ul la meme trage, așa că Iulian Bulai s-a gândit că e un bun prilej să împuște doi iepuri deodată. Prin urmare, a îmbinat subiectele zilei și a făcut unul singur: Bernie Sanders pe harta autostrăzii A8, aceea pe care o așteptăm de ani de zile prin Moldova. Noroc de americani că au făcut un meme, poate ne salvează din blocajul hârtiilor.

CNAIR a anunțat că „se întâmplă” ceva cu A8 – citiți aici detalii, dar până la a se întâmpla, se pare că Iulian Bulai a considerat că e o idee bună să genereze noi dezbateri cu… un meme. E bine să știm că a lăsat scandalul cu „mama surogat” și obsesia pentru TVR la o parte, i-a dat o pauză de respiro amicului Mihai, dar și dragilor americani care au aflat abia acum ce sunt acelea mineriadă și democrație și s-a aliniat trendului internațional.

Cu toate acestea, câțiva comentatori nu au gustat gluma și au declarat: „Ești singura persoana care a reușit să-l pună pe Bernie într-un context nepotrivit.”; „Gata, ai stricat si mema asta. Cineva sa inchida internetul.”

Mai mult decât atât, Iulian Bulai a adus în discuție și Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, punând în descrierea meme-ului fraza „Hai să dăm mână cu mână”. Întrucât nu credem că Bernie Sanders mai poate pune umărul la turnarea asfaltului (e aproape octogenar), am parafraza și am spune „Hai să dăm memă cu memă”. Pentru A8, desigur.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate