ISU Neamț, activități în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”

0

În perioada 18 – 22.04.2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ va desfăşura, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, o serie de activităţi, la sediile Detaşamentelor de Pompieri Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ.

Cadrele unităţii vor prezenta:

  • exerciţii demonstrative;
  • tehnica de intervenţie – autospecialele de stingere, descarcerare, ambulanţa SMURD şi autospeciala de salvare de la înălţime;
  • unele măsuri de prim ajutor de bază;
  • filme educative din cadrul campaniilor de informare „Nu tremur la cutremur”, „Vreau să fiu voluntar”, „RISC” şi „Detectorul de fum de tip autonom vă poate salva viaţa”;
  • elemente de muniţie şi măsurile care se iau la descoperirea acestora;
  • măsuri de prevenire a situaţiilor de urgenţă care se produc mai des în timpul verii şi care îi afectează, în principal, pe tineri (în special modul de prevenire a situaţiilor de înec).

Elevii vor avea ocazia să folosească unele accesorii, să stingă un incendiu la tavă şi să se echipeze cu un costum de protecţie tip pompier. Elevilor de clasele a XI-a şi a XII-a, militarii le vor prezenta mai multe aspecte legate de cariera de pompier.

Toţi cei care vor vizita săptămâna viitoare subunităţile Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ vor primi certificatul „Pompier pentru o zi”.

ISU

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate