IPJ Neamț: Campanie de prevenire a infracțiunilor de înșelăciune prin metoda „Accidentul”

1

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamț atrage atenţia asupra infracțiunilor de înșelăciune prin metoda „Accidentul” prin demararea unei campanii de prevenire a cetățenilor, cu precădere a pensionarilor, preconizată a se desfăşura până în data de 10 octombrie.

Parteneri ai acestei campanii sunt Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (A.T.O.P.) Neamț și Oficiul Poștal Județean Neamț. 

Detalii despre această campanie au fost oferite de comisarul șef Neculai Catană,  în cadrul unei conferințe de presă care  a avut loc astăzi, 12 septembrie, la sediul IPJ Neamț. Reprezentantul IPj Neamț a vorbit despre motivația și scopul acestei campanii.

”La nivelul județului Neamț s-a constatat o creștere a infracțiunilor de înșelăciune prin metoda „Accidentul”, victimele fiind identificate din rândul persoanelor în vârstă, pensionari, care provin mai ales din mediul rural. Campania a pornit ca urmare a unei evaluări, începând din 2014, când au fost înregistrate la nivelul județului Neamț un număr de 33 de infracțiuni de înșelăciune, cu un prejudiciu de peste 159.000 de lei și 1.500 de euro.  Aceste fapte s-au înregistrat pe un trend ascendent, culminând cu anul 2016, când au fost comise 496 de fapte, cu un prejudiciu de 1.194.075 de lei.  Comiterea acestor fapte a continuat și în 2017, când în primele 6 luni au fost înregistrate 52 de fapte, cu un prejudiciu de peste 300.000 de lei”, a declarat comisarul șef Neculai Catană.

Această metodă vizează  persoanele în vârstă,  în special din mediul rural, ai căror copii sau rude apropiate sunt plecate în străinătate ori mutate în alte localități din țară, care nu mai locuiesc cu ei. Această metodă presupune, în principal, apelul la un număr de telefon fix sau mobil.

Infractorii se dau drept avocaţi, poliţişti, procurori sau medici şi solicită telefonic bani. Ei susţin că rude apropiate ale acestora au fost implicate în accidente rutiere şi au nevoie urgentă de bani pentru a scăpa de întocmirea unui dosar penal și de pedeapsa cu închisoarea.

Fenomenul este unul în derulare, așa că s-a luat decizia ca prevenirea să se facă direct către victimă. Astfel, a apărut ideea acestei campanii, în care să fie înmânat pensionarului, împreună cu acel cupon de pensie, un flyer cu sfaturi ce privesc modul pe care trebuie să-l abordeze în momentul în care este sunat telefonic. pentru a i se solicita o sumă de bani, în urma implicării unei rude într-un eveniment rutier.

În cadrul campaniei au fost create 100.000 de flyere, care vor ajunge la posibila victimă și 300 de afișe pentru a fi expuse atât la posturile de poliție din mediul rural, cât și în cadrul primăriilor.

De asemenea, factorii poștali care activează în Piatra-Neamț, Bicaz, Roman și Tîrgu-Neamț vor fi instruiți asupra modului de distribuire a pliantelor.

Distribuirea materialelor către pensionari se face alături de cuponul de pensie, prin reprezentanții Oficiului Poștal Județean Neamț.

Potrivit avocatului Adrian Bourceanu, președintele  A.T.O.P. Neamț, suma alocată pentru tipărirea afișelor și flyerelor este de 8.000 de lei.

Raportat la tirajul pliantelor care au fost realizate cu sprijinul ATOP și al Oficiului Poștal Neamț, această acțiune preventivă ar putea fi catalogată una de nivel național.

 

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. XX spune

    De unde au totusi acesti indivizi datele personale ale posibilei victime? Nr de telefon,adresa,situatia familiara,copii si unde sint acestia?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate