Ionel Arsene s-a autosuspendat din poziția de președinte al PSD Neamț. Funcția e preluată de primarul de Târgu Neamț

1

Pe fondul situației prăbușirii podului de la Luțca și a anchetei în curs, președintele PSD Neamț, Ionel Arsene a discutat în urmă cu câteva zile cu Marcel Ciolacu, președintele PSD, autosuspendarea din funcția de lider al PSD Neamț până la finalizarea anchetei cu podul de la Luțca. Funcția de conducere a PSD Neamț va fi preluată de primarul de Târgu Neamț, Daniel Harpa.

Deși unii încearcă să denatureze această informație încercând să pună egal între autosuspendare și suspendare, decizia și ideea acestei acțiuni aparțin în totalitate lui Ionel Arsene care nu este la prima astfel de decizie luată pentru a nu afecta imaginea partidului. El s-a mai autosuspendat o dată tot pe tema unei anchete și la fel ca și acum, funcția a fost asigurată de Daniel Harpa.

Așadar, Ionel Arsene s-a autosuspendat pe perioada anchetei, un gest de normalitate și asumare pe care nu e prima oară când îl face în astfel de situații ce pun presiune pe imaginea partidului. De aici și până la intoxicările care induc ideea că Arsene ar fi fost forțat de conducerea PSD sa facă acest gest, drumul e lung.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Schmidt Rudolf spune

    Legea 10-1995 (actualizata si completata) privind calitatea in constructii stabileste foarte clar sistemul de raspunderi in cazul unui nedorit accident tehnic (in cazul de fata, colapsul podului de la Lutca). Conform legii, raspund:
    -proiectantul
    -expertul tehnic
    -verificatorul de proiect
    -constructorul (atentie, exista obligatia constructorului de a sesiza eventualele neconformitati ale proiectului)
    -reprezentantul beneficiarului (inspectorul de santier)
    -RTE pe lucrare
    -Inspectorul din cadrul ISC care raspundea de investitie.
    Unde sunt toti acestia, care conform legii trebuiau trasi la raspundere? ca nu a iesit nimeni dintre marii specialisti ai Consiliului Judetean sau din cadrul ISC (care poarta o mare parte din vina), sa spuna ce nu s-a respectat din legislatia in constructii in vigoare. Eu nu am vazut nicaieri, in nicio lege, stipulat ca daca este un accident tehnic la o investitie a Consililui Judetean, raspunde presedintele de partid si el trebuie sa le ia in carca pe toate. Poate ca pare ca o luare de pozitie politica. Nu e asa, nu am nicio treaba cu politica sau cu dl. Arsene, dar nu prea e corect sa i se puna lui in carca tot ce se strica prin judet. Haideti sa vedem cat de pregatiti erau proiectantul si executantul pentru o lucrare de consolidare a unui pod (dupa ce se vehiculeaza prin presa, personal am mari dubii ca au vreo legatura cu constructiile si tehnologiile de consolidare cu elemente care au fibre de carbon in compozitie), haideti sa vedem ce faceau cei care trebuiau sa verifice lucrarile la pod din cadrul Consiliului Judetean, Inspectiei de Stat in Constructii, si altii. Haideti sa nu mai dam totul in curul lui Arsene, ca nu a proiectat si nici executat el consolidarea podului. Poate are o vina ca a avut incredere in proprii subalterni si in firmele care au contractat lucrarile, dar cam atat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate