IONEL ARSENE: România trebuie să reușească să atragă fondurile europene care îi revin în cadrul financiar 2014 – 2020. Este un obiectiv pe care trebuie să ni-l asumăm cu toții

13

Deputatul PSD Ionel Arsene, într-o declarație susținută astăzi în plenul Camerei Deputaților, a arătat că atragerea fondurilor europene care îi revin României trebuie să devină un obiectiv asumat de toți cei aleși sau numiți să reprezinte interesele cetățenilor.

“România trebuie să reușească atragă fondurile europene care îi revin în cadrul financiar 2014 – 2020. Este un obiectiv pe care trebuie să ni-l asumăm toți cei care am fost aleși sau numiți pentru a reprezenta interesele cetățenilor, deoarece, prin intermediul fondurilor europene, țara noastră poate să își continue evoluția economică pozitivă și proiectele esențiale pentru România pot ajunge să obțină finanțarea de care au nevoie”, a declarat Ionel Arsene.

Deputatul PSD a mai precizat că datorită guvernului USL, România beneficiază în prezent de premise mult mai bune pentru a-și îmbunătăți absorbția fondurilor europene.

“Unul dintre obiectivele prioritare pe care guvernarea USL și l-a asumat a fost acela de a crește rata de absorbție a fondurilor europene. Dacă anul trecut, în luna mai, la preluarea mandatului de către guvernul condus de Victor Ponta, rata de absorbţie era în jurul valorii de 7%, astăzi, datorită eficienței dovedite a Executivului, această valoare s-a triplat, ajungând sa fie de aproximativ 26%. Pe lângă evolutia pozitivă a ratei de absorbţie, guvernul USL a reușit deblocarea programelor europene blocate ca urmare a neregulilor constatate în timpul guvernării PDL. Așadar, odată cu începerea mandatului guvernului Ponta, s-a început o reparație a ceea ce PDL a distrus în ultimii ani”, a mai arătat parlamentarul social-democrat.

Deputatul Ionel Arsene a făcut referire și la situația județului Neamț în contextul situației absorbției fondurilor europene.

“Din păcate, județul Neamț, pe care îl reprezint în Parlamentul României, înregistrează deficiențe reale la acest capitol. Actualul președinte al Consiliul Județean Neamţ nu a reușit, de la preluarea mandatului, să conștientizeze cât de necesare sunt finanțările oferite de instituțiile europene pentru dezvoltarea județului nostru. Sper ca în cel mai scurt timp posibil situația să se remedieze. Președintele CJ Neamț trebuie să înțeleagă că este timpul să lucreze în favoarea nemțenilor. Și eu, și el suntem plătiți din bani publici pentru a ne face datoria față de cetățeni și răspundem pentru obligațiile pe care ni le-am asumat atunci când am fost aleși”, a mai declarat Ionel Arsene.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
13 Comentarii
  1. feraru marcel spune

    Ah, am uitat ca numa’ pupaturile an(u) ale sunt admise. Bravos !

    1. feraru marcel spune

      LA MULTI ANI BAIETEI SI FETITE psd-iste !

  2. Mihaita spune

    Bai baiete, ridica-i pe adormiti. Poate-nvata ca nu astepti sa-ti cada din cer. Si daca tot reusiti cu fondurile astea poate facem ceva pentru oameni.

  3. Dragomir spune

    Corect ar fi ca toti politicienii din Neamt sa gandeasca la fel. Daca si cei din administratia judetului s-ar misca macar putintel in directia asta, poate noi, cei care i-am ales am trai mai bine.

  4. Ionescu spune

    Daca toti politicienii ar gandi la fel ca Arsene, atunci poate, s-ar urni ceva in tara asta.

  5. Ana spune

    Avem ce meritam. Cand votezi fara sa judeci daca in urmatorii 4 ani exista sansa sa mananci in fiecare zi si te multumesti cu jumarile si micii din campanie normal ca nu poate fi alt rezultat.

  6. Adi spune

    Proiectele nu se fac singure . Trebuie sa ai oameni cu meseria in sange ca sa scoti judetul din groapa economica in care se afla. Ori, pe „praful” asta lasat de criza profesionistii stau in somaj pt. ca ” degeaba sunt romani cu minti sclipitoare daca nu exista si lideri suficient de inteligenti care sa fie capabili sa-i identifice si sa-i motiveze” (citat din Academician Prof. Dinu C. Giurescu).

  7. Mircea spune

    Presedintele CJ Neamt nu a facut si nici nu va face proiecte importante, pt judet, cu finantare UE pentru simplul motiv ca nu are o echipa cu care sa poata obtine performante. Acest lucru este cu atat mai grav cu cat sediul central al Agentiei de Dezvoltare Nord Est este la Piatra Neamt. Performanta se obtine cu ajutorul si datorita oamenilor competenti.

  8. Marius spune

    Oare ar trebui sa le facem statuie? asta e treaba lor, e ceea ce trebuie sa faca! nu inventeaza roata!

  9. Doru spune

    Are dreptate Arsene cand spune ce spune. Pacat ca nu reusim sa atragem niste fonduri care ne-ar fi atat de necesare.

  10. Marcel spune

    Primul care ar trebui sa rezolve aceste probleme si sa se ocupe de accesarea cestor fonduri ar trebui sa fie presedintele de CJ, dar se pare ca are alte interese sau prioritati.

  11. Florin spune

    Un deputat ales de cetateni si trimis in parlament sa rezolve problemele lor. Felicitari.

  12. Mihai spune

    Da, cum au atras si in ultimul an… 0 lei si 0 bani… Eu nu stiu cum au unii tupeul sa ne arunce praf in ochi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate