Ionel Arsene, președinte PSD Neamț: Impunerea unei marionete, a unui politician reciclat la președinția organizației din Neamț arată cam cât le pasă celor de la conducerea PNL de nemțeni și de binele lor

„Neamțul a devenit un teren de experimente politice ale celor din PNL. Conducerea interimară a acestui partid este una care nu are vreun căpătâi. Niște politicieni distribuiți de partid doar pentru a le găsi un locșor în marea penelistă. Un asemenea domn parașutat politic, care începe să aibă aere de mare lider județean este și Mugur Cozmanciuc, cel care a fost ani la rândul umbra lui Relu Fenechiu. Un personaj politic controversat și care nu a explicat încă multe dintre pagubele create pe la instituțiile statului, consideră de cuviință să își exprime punctele de vedere cu privire la PSD și la persoana mea.
Un mic baron de Iași, mutat la Neamț pentru a nu fi sfâșiat de către haita liberală după condamnarea protectorului său, scoate capul în lume încercând să demonstreze verticalitate politică. Migratorului politic interjudețean, Mugur Cozmanciuc, nu îi pot răspunde decât în modul în care îl caracterizau chiar cei din organizația Iași, din care face parte cu acte în regulă: nu are veleităţi de lider de filială. Și ar trebui să îl întrebe pe colegul său Dangă de la Iași să îi ofere mai multe detalii.
PNL dovedește că nu dă doi bani pe județul Neamț. Impunerea unei marionete, a unui politician reciclat la președinția organizației din Neamț arată cam cât le pasă celor de la conducerea PNL de nemțeni și de binele lor”.

Comunicat PSD

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate