Ionel Arsene, la Marius Tucă Show: „Încrederea nemțenilor mă obligă să vin în fața românilor și să spun adevărul”

1

Joi seara, Ionel Arsene- președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț a fost invitatul lui Marius Tucă la Aleph News.

Discuţia s-a axat pe tragedia produsă la secția ATI de la Spitalul Județean Piatra-Neamţ, acolo unde, în urma incendiului de sâmbătă seara, 10 pacienţi şi-au pierdut viaţa, iar medicul care a sărit în ajutorul pacienţilor a fost internat în Belgia, cu arsuri grave.

Ionel Arsene a răspuns acuzațiilor aduse în mod direct spitalului și, într-un mod mai mult sau mai puțin voalat, lui.

„Tocmai am câștigat alegerile cu 77000 de voturi. Încrederea nemțenilor mă obligă să vin în fața românilor și să spun adevărul, așa cum este el și nu cosmetizat de forțele politice. Prefectul, imediat, la cald, a ieșit și a spus că s-au făcut modificări și au fost transferați pacienți de pe etajul 3 pe etajul 2 fără ca Direcția de Sănătate Publică (DSP) să știe. Domnule Tucă, noi, Consiliile Județene, doar finanțăm spitalele. Coordonarea și funcționarea spitalelor este făcută de Ministerul Sănătății, prin DSP. Mai ales în situația în care avem un spital suport Covid. Managerul spitalului se ocupă doar de parte administrativă, nu intervine în chestiunea medicală, există director medical și DSP. (…)”, a spus Ionel Arsene.

Referitor la pacienții mutați înainte de producerea incendiului, acesta specifică: „Au fost mutați, secția ATI era pe două etaje. Înțeleg că astfel de mutări erau frecvente. (…) Trebuiau să mute responsabilitatea de la Ministerul Sănătății la administrația locală”.

De altfel, încă din 4 noiembrie, Prefectura și DSP Neamț își dădeau acordul pentru modificarea structurii ATI, așa cum se observă și în conferința de presă făcută la momentul respectiv și difuzată acum la Marius Tucă Show. Aceeași „placă” a avut-o și premierul Orban după tragedie… „Înainte să fim oameni politici, trebuie să fim oameni. În astfel de momente, oamenii politici trebuie să își dea mâna ca să găsească soluții, nu să arunce responsabilitatea dintr-o parte în alta. Asta aș fi vrut să văd de la un prim ministru al României responsabil, de la un om care se gândește cum să salveze vieți, nu cum să disculpe colegii lui de partid”, a comentat Ionel Arsene.

Președintele CJ Neamț a venit cu lămuriri și referitor la cei 8 manageri care s-au perindat la vârful spitalului județean în ultimele luni. Și, mai important: „Am făcut în cei patru ani de mandat investiții în Spitalul Județean cât nu s-au făcut în 30 de ani, și asta o spun documentele și cifrele (…) Doar anul trecut am făcut investiții de peste 20 de milioane de lei în aparatură medicală. (…) Nu poți să faci minuni dintr-o infrastructură spitalicească din anii ’60. Dar tot ce mi-au cerut medicii, pe fiecare secție, le-am cumpărat (…)”.

Marius Tucă s-a arătat uimit și de lipsa unui dialog între președintele CJ Neamț și prefect – reprezentantul Guvernului Orban în teritoriu, mai ales în astfel de situații. Și acest aspect a fost dezbătut în cadrul emisiunii.

De altfel, discuțiile dintre cei doi au ajuns și la Spitalul modular de la Lețcani, pentru deschiderea căruia au fost puse numai bețe în roate.

„Dacă am vreo vină pentru ce s-a întâmplat la Piatra-Neamț, este că nu m-am dus să mă leg cu lanțurile de gardul Guvernului României și să stau acolo până deschid spitalul de la Lețcani. Pentru că eu am convingerea că dacă acel spital ar fi fost deschis, tragedia de la Piatra Neamț nu ar fi avut loc (…)”, a declarat președintele CJ Neamț.

Întreaga emisiune poate fi urmărită aici:

dolinex
1 Comentariu
  1. GROZA ILINCA spune

    MII DE FELICITĂRI D-LE ARSENE . EI VOR SA SCOATĂ BASMA CURATĂ PE CEI CE I-A PUS EI I IN FUNCTIE . TOTI CEI DIN PNL SUNT GROZAVI IAR PENTRU CA D-VOASTRĂ SUNTETI DIN PSD SUNTETI INCOMPETENT . RUȘINE SĂ LE FIE.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate