Ionel Arsene anunță începerea reabilitării drumului de la Izvorul Muntelui – Alianța pentru modernizarea Neamțului

0

Alianța pentru modernizarea Neamțului

FAPTE, NU VORBE!

Am predat amplasamentul pentru proiectul de modernizare a drumului DJ 155 F, tronsonul care leagă satul Izvorul Muntelui de intersecția cu drumul național DN 15. Este vorba despre o porțiune de 9 km, care este în proprietatea Consiliului Județean Neamț, fiind preluat de la orașul Bicaz, pentru a putea fi modernizat.

Se vor realiza ziduri de sprijin, șanțuri betonate, poduri și podețe, astfel încât traseul să corespundă celor mai înalte standarde, iar pe o lungime de 1,3 km se vor efectua lucrări de consolidare a fundației, deoarece există alunecări de teren în zonă și trebuie stopate. După realizarea acestor lucrări, se va turna și covor asfaltic.
Prin modernizarea acestui sector de drum, se scurtează distanța între orașul Bicaz și Stațiunea Durău cu aproape 30de km, reducându-se la jumătate.

Mă bucur că reușim să punem la punct porțiunea aceasta, care ani la rând a creat mari nemulțumiri locuitorilor zonei, dar și turiștilor, care își doreau să circule în condiții normale.

Am cerut firmei care execută lucrarea să încerce scurtarea termenului de execuție, pentru că sunt atâția oameni care vor să vadă proiectul finalizat chiar din #această_toamnă. Din cauza stării proaste în care s-a găsit drumul, foarte multe pensiuni și afaceri din zonă s-au vândut ori închis! Sper ca după această lucrare de modernizare a infrastructurii rutiere, situația să revină la normal, turismul să recapete amploare și oamenii să circule în cele mai bune condiții!

Ionel Arsene, Presedinte CJ Neamt

Comandat de PSD NEAMȚ, executat de Ghici Computers SRL, cod MF 21200019

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate