Ion Asaftei, Președintele Consiliului Județean Neamț, a subliniat câteva dintre problemele reale ale județului, în cadrul ședinței de ieri

0

În cadrul ședinței organizate ieri, 9 iunie, de Consiliul Județean Neamț s-a discutat despre diferite probleme ale comunității locale și despre rezolvarea acestora, dar și despre oportunitățile și viitoarele proiecte care să ajute la dezvoltarea județului nostru, inclusiv cele gândite astfel încât să fie protejat mediul înconjurător.

La această ședință a fost prezent și Ion Asaftei, președintele CJ Neamț, care a reușit să atingă mai multe subiecte cu o importanță deosebită pentru nemțeni.

Printre altele, acesta a subliniat faptul că este de acord cu măsurile pentru protejarea mediului, și cu organizațiile non-guvernamentale care militează pentru aceste măsuri, dar nu cu cele „protejate”, care sunt adesea mai puternice decât autoritățile statului, și că înainte de toate ar trebui să ne gândim cu toții la bunăstarea ființei umane, iar aceste ONG-uri ar trebui să ridice mai mult problema lipsei infrastructurii rutiere în zona Luțca, lipsei autostrăzilor, lipsei barajelor, lipsei iluminatului public din zona Bicaz-Chei, lipsei telecabinei pe Masivul Ceahlău, lipsei drumului din zona protejată a Durăului, decât problemele protejării mediului.

„Suntem un stat suveran, avem un parlament, să schimbăm legile care sunt făcute tot de oameni…”, a transmis Președintele CJ Neamț, Ion Asaftei.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate