Ion Asaftei, liderul ALDE Neamț, mulțumește tuturor celor care au votat cu Mircea Diaconu

0

Mulțumind tuturor celor care au dat votul domnului Mircea Diaconu, în primul tur  de scrutin pentru alegerile prezidențiale, liderul ALDE Neamț, Ion Asaftei, a declarat:

sursa foto: ALDE Neamț

În turul II fiecare să voteze după propria-i conștiință! Este, însă, de remarcat faptul că membrii și simpatizanții ALDE care au votat  ,, UN OM”  au un  simț al responsabilității foarte dezvoltat  și vor ști ce să facă în turul al doilea, fără ca noi, liderii, să-i direcționăm să-și dea votul într-un sens sau altul.

Cetățeanul intră în cabina de vot cu buletinul de vot și propria-i conștiință. Să-l lăsăm să aleagă  liber ! Așa este moral și legal !

Doresc să închei prin a informa  comunitatea nemțeană că în cele 490 de secții de votare din județul Neamț (300 reprezentate de ALDE și 190 de Pro România), Mircea Diaconu, sprijinit de Alianța UN OM formată din cele două formațiuni politice, ALDE și Pro România, a obținut 11,21% din totalul de voturi valabil exprimate, procent ce se situează peste media pe țară.

Mulțumesc încă o dată membrilor  și simpatizanților  ALDE  pentru spiritul civic de care au dat dovadă !

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate