Ion Asaftei, contracte finanțare cu Ministerul Dezvoltării

1

Ion Asaftei, președintele ALDE Neamț și vicepreședintele CJ Neamț, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că au fost semnate 56 de contracte de finanțare cu Ministerul Dezvoltării.

Astfel, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, se va construi o clădire nouă (pe cinci nivele) în care se intenționează mutarea Pavilionului de Boli Interne (așa-numitul spital vechi) din cadrul Spitalului Județean de Urgențe Piatra-Neamț.

„Este posibil ca această clădire veche, încadrată în clasa I de risc seismic, să fie demolată. Din punctul meu de vedere, acest lucru este unul absolut normal. Nu se poate pe structura spitalului vechi să faci unul modern. De aceea este în discuții demolarea acestei clădiri vechi.”,  a declarat Ion Asaftei.

De asemenea, șeful ALDE Neamț a informat că în domeniul infrastructurii au fost semnate contracte de reabilitare și modernizare pentru pentru 12 sectoare de drum județean și 43 de poduri.

Totodată, o atenție deosebită este acordată și DJ 157H. Până în acest moment a fost realizat studiul de fezabilitate și se lucrează la documentația de aprobare a lucrărilor de intervenție.
În plan se află și reabilitarea DJ 155F (Durău-Izvorul Muntelui), pentru care au fost alocați 31 de milioane lei noi de la bugetul de stat și 1.2 milioane lei noi, contribuție locală. Se dorește ca acest drum să nu mai fie folosit în scopuri economice, ci să fie lăsat pentru turiști.

Ion Asaftei, președintele ALDE Neamț, a încheiat menționând că se ocupă personal de reabilitarea Spitalului Bicaz.
„Sperăm să ajungem cu investițiile la modernizarea efectivă a acestui spital, ca el să fie acreditat și să funcționeze în condiții de normalitate. Au fost alocați bani, însă ține și de demersurile pe care trebuie să le facă autoritățile de acolo, pentru a înainta actele către Consiliul Județean.”, a conchis Ion Asaftei.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. xx spune

    Dar nu credeti ca e mai bine ca proiectarea DJ Durau-Izvorul muntelui sa se faca cu o baza mai solida care sa permita si transportul bustenilor taiati legal sau ilegal din zona,doar nu o sa-i scoata aerian din zona ,ca de scos oricum se vor scoate?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate