Ion Asaftei, ALDE NEAMȚ: „Apără-ne, Doamne, de PNL-iști, că de celelalte ne apărăm singuri!”

0

Liderul ALDE Neamț, Ion Asaftei, condamnă comportamentul PNL Neamț în contextul crizei COVID-19.

Răbdarea și înțelegerea omenească au o limită lăsată așa de mult în urmă de PNL Neamț încât nu se mai vede. Mă întreb de ceva vreme ce ar trebui să mai facă acest partid împotriva intereselor majore ale locuitorilor județului ca să eliminăm riscul de-a ne trezi cu ei aleși pe undeva chiar și din greșeală?
Aproape că nu a fost proiect important, justificat, documentat și transparent al Consiliului Județean Neamț, al majorității de lucru la care ALDE contribuie în mod esențial din 2016 încoace, pe care PNL să nu fi încercat să-l strice.
Refuzul consilierilor județeni PNL de a vota alocarea de fonduri de la Bugetul județului, pentru a participa la construirea unui spital mobil, echivalează cu o dezertare. Proiectul, unul comun cu județele Iași și Bacău, va fi înfăptuit prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, o structură operațională reprezentativă la nivel regional. Spitalul destinat pacienților infectați cu SARS-CoV-2 este unul modern, de tip militar și va fi amplasat în apropiere de Iași. Această facilitate medicală va avea o capacitate de 250 de paturi și va fi pregătit să intre în funcțiune pentru a prelua vârful îmbolnăvirilor. Din fericire, am reușit să votăm proiectul de hotărâre de consiliu județean fără contribuția dezertorilor, ALDE asigurând cu responsabilitate majoritatea necesară!
Cele trei administrații județene au ajuns la această soluție împinse de nevoi și tratamentul disprețuitor, iresponsabil la care suntem supuși de guvernarea Iohannis-Orban. Să ne înțelegem, nu ne dau banii afară din casă. Ne străduim să-i drămuim cu responsabilitate și devotament față de cetățeni fiindcă nimeni nu știe ce vremuri ne așteaptă. Am fi fost primii care să aplaudăm guvernul și PNL dacă mobilizau resurse de la Apărare, Dezvoltare și Sănătate și ridicau un asemenea spital într-o zonă critică a Moldovei, expusă unei repatrieri masive a compatrioților alungați de criza din țările de reședință. N-au făcut-o, o facem noi. Nu pretindem recunoștință, dar nici nu acceptăm să fim încurcați de niște iresponsabaili.
Doamne, ocrotește România !
declarație ION ASAFTEI, președinte ALDE NEAMȚ.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate