Învăţând despre gastronomia şi hotelăria franceză

0

Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!… Şi mânat de dorinţa de a învăţa mai mult, am aplicat la un grant Comenius pentru programul « Învăţare pe tot parcursul vieţii (Life long learning) » la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) Bucureşti. Dosarul meu de candidatură a fost admis şi m-am numarat şi eu printre acei profesori ce au beneficiat anul acesta de un astfel de grant. Aşadar, am avut marea bucurie şi plăcere de a cunoaşte Franţa, mai cu seamă sub aspectul gastronomiei şi hotelăriei sale. Gastronomia franceză este bine cunoscută ca fiind cea mai rafinată şi mai sănătoasă gastronomie, un model de artă culinară la cel mai înalt nivel.

Cursul la care am participat s-a desfaşurat în perioada 4 iulie – 15 iulie a.c., la Vichy, a fost organizat de CAVILAM şi s-a numit « Enseigner le français de l’hotellerie et de la gastronomie ». Obiectivul principal al cursului a fost îmbunătăţirea metodelor de predare şi mărirea atractivităţii orelor de curs la disciplinele de alimentaţie publică şi turism. Activităţile de formare au fost reprezentate în principal de cursuri la care s-a pus accent pe învăţarea limbii franceze din domeniul gastronomiei şi hotelăriei. S-au desfăşurat cursuri despre istoria gastronomiei franceze şi preparatele ei specifice, despre mari bucătari francezi, despre critici culinari şi ghiduri culinare. Foarte interesante au fost discuţiile legate de realizarea de activităţi didactice cu ajutorul internetului şi de creşterea motivaţiei elevilor în timpul orelor de curs. Pentru mine a fost o mare ocazie să-l cunosc personal şi să aflu diverse taine din bucătaria celebrului bucătar francez – Jacques Decorét.

Totodată am fost prezenţi la o degustare de vinuri alături de un celebru somelier la Cave d’Agnes (Vichy), ocazie cu care am degustat cele mai bune vinuri franţuzeşti şi am servit din cele mai bune brânzeturi, cunoscându-se faptul că în Franţa sunt aproximativ 480 de tipuri de brânză, iar Franţa e totodată campioană mondială în acest domeniu.

La serata internaţională ce s-a desfăşurat în ultima seară de curs s-au făcut degustări de preparate culinare şi băuturi aparţinând diverselor popoare din toate colţurile lumii: Mexic, Brazilia, Spania, Elveţia, Libia, Vietnam, etc.


La curs am întâlnit aceeaşi diversitate de popoare, o internaţionalizare cum nu m-aş fi aşteptat, de pe patru continente diferite. Am avut colegi din Brazilia, Olanda, Grecia, Spania, Africa de Sud şi Mongolia. În acest mic Babel, toate aceste activităţi s-au desfăşurat sub auspiciile unei singure limbi  – cea franceza – .

Îmi doresc ca şi elevii mei de la Colegiul Tehnic « Ghe. Cartianu », Piatra Neamţ  cât şi colegii mei profesori, să beneficieze de cât mai multe informaţii, relatări  referitoare la această experienţă minunată.

Ca o încununare a participării la acest curs fiecare cursant a primit un certificat.

Prof. Gudula Ionuţ

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate