Întregul univers s-a năruit într-o clipă: o mamă și-a găsit copilul fără viață. Cel mai negru coșmar al unui părinte s-a adeverit ieri, în Neamț

0

Un eveniment cu adevărat tragic a avut loc ieri, 7 martie, când o mamă și-a găsit copilul (o tânără de numai 20 de ani) fără viață:

La data de 7 martie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sagna au fost sesizați prin apel de urgență, cu privire la faptul că în localitatea Doljești, cadrele medicale de pe ambulanță au constatat decesul unei tinere de 20 de ani, din Doljești.

Corpul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, a transmis Sinsp. Ramona Ciofu – IPJ Neamț.

Pe surse am aflat că mama a fost cea care a găsit-o în camera ei în jurul orei 10:30.

Condoleanțe familiei și multă putere pentru a trece peste acest moment sfâșietor!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate