Intrarea Domnului în Ierusalim (Dezlegare la pește)

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este unul din cele 12 praznice împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care are loc în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paști), această zi fiind cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor.
Sărbătoarea creştină celebrează, în ultima duminică dinaintea Paştelui, intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim şi precede Săptămâna Patimilor, ultima din Postul Paştelui.

Intrarea Domnului în Ierusalim este singurul moment din viața Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat, deși nu purta nici hlamidă împărătească de purpură, nici coroană de aur pe cap, și nu avea nici pază de oști pământești, precizează părintele Ilie Cleopa, în vol. Predici la Praznice Împărătești (1996).

Pe Muntele Măslinilor a rostit Mântuitorul Cuvântarea despre viaţa veşnică şi a petrecut ultimele nopţi de dinaintea morţii Sale, iar la poalele muntelui, în Grădina Ghetsimani, a fost locul de linişte şi rugăciune pentru Iisus şi ucenicii Săi după Cina cea de Taină. Şi tot de pe Muntele Măslinilor a avut loc Înălţarea la Cer a Domnului.

Pentru faptul că mulțimea din cetatea Ierusalimului l-a întâmpinat pe Mântuitor cu ramuri de finic, în Biserica Ortodoxă în această zi sunt împărțite credincioșilor ramuri de salcie binecuvântate.

Atât în Bizanţ, cât şi la curţile domneşti din Ţările Române, sărbătoarea Floriilor se prăznuia cu multă solemnitate. Luau parte împăraţii cu demnitarii lor, cărora li se împărţeau făclii aprinse ca la Paşti.

După un obicei din secolul al IV-lea şi generalizat în toată Biserica creştină, se aduc în biserici ramuri de salcie care sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de finic şi de măslin cu care mulţimile au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfală în Ierusalim.

În vechime ziua se numea şi Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi catehumenii (cei care nu sunt creştini şi vor să se pregătească pentru botez) mergeau la episcop, spre a-i cere să fie admişi la botez, iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credinţei.

Se mai numea şi Duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.

Atât în Bizanţ, cât şi la curţile domneşti din Ţările Române, sărbătoarea Floriilor se prăznuia cu multă solemnitate. Luau parte împăraţii cu demnitarii lor, cărora li se împărţeau făclii aprinse ca la Paşti.

După un obicei din secolul al IV-lea şi generalizat în toată Biserica creştină, se aduc în biserici ramuri de salcie care sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de finic şi de măslin cu care mulţimile au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfală în Ierusalim.

Ramurile de salcie care se împart în Biserica Ortodoxă, în ziua de Florii, sunt sfinţite la biserică şi aduse de credincioşi acasă şi puse la icoane, la geamuri, la uşi sau la porţi. În unele părţi ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc, credinţa populară spune că acest ritual îi apară de boli şi îi face mai robuşti. De asemenea, apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute.

Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creștinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. În seara acestei duminici, încep Deniile din săptămâna Sfintelor Patimi.