Interviu cu George Simion, co-președintele AUR (Alianța pentru Unirea Românilor)

4

Caravana AUR a poposit vineri, 18 decembrie și la Piatra-Neamț. În jurul amiezii, George Simion, co-președintele Alianței pentru Unirea Românilor și-a făcut apariția în parcul central al municipiului, unde era deja așteptat de zeci de alegători și simpatizanți. Nemțenii l-au întâmpinat în mod tradițional cu pâine și sare, fluturând steaguri tricolore. Oamenii au avut o atitudine familiară și caldă față de alesul în care și-au pus toate speranța de mai bine pentru viitorul României. Formalismul ipocrit practicat la întâlnirile dintre oamenii politici și cetățeni nu și-a găsit locul. Direct pe nume, cu bucurie și emoție în glas, ”George” a fost strigat de toți cei prezenți, de la adolescenți, până la cei mai vârstnici. Reprezentantul AUR s-a arătat prietenos și răbdător cu fiecare persoană în parte, realizând o adevărată ședință foto cu doritorii și dând o mulțime de autografe pe cartea ”România are proiect de țară” – pe care  a distribuit-o gratuit celor prezenți la întâlnire.

După un discurs succint, în care au fost transmise în primul rând mulțumiri pentru voturi și încrederea acordată, asigurări că partidul AUR nu va trăda alegătorii și reamintirea celor patru piloni pe care se clădește noua formațiune politică, George Simion a acordat un interviu pentru Ziar Piatra Neamț și a răspuns la câteva întrebări de interes național.

1. Ne-am întâlnit la Valea Uzului, ați văzut situația de acolo. De ce credeți că nu au fost prezenți și liderii principalelor partide mari din Romania care se declară patrioți?

George Simion: Pentru că sunt trădători de neam și de țară. Și-ar trăda și propriile familii dacă ar putea. Acești oameni nu sunt conducători, sunt niște bieți executanți pe care trebuie să-i îndepărtăm de la conducerea țării. Asta vom face în următorii ani!

2. Cum vedeți dumneavoastră faptul că o parte din presa românească a dovedit a fi dezinteresată de ce spunea George Simion în calitate de român patriot, dar e foarte interesată de ce are de spus George Simion în calitate de politician?

George Simion: Pentru că ”Cine este George Simion?” a fost cea mai căutată frază pe Google, imediat după alegeri, și fac audiență din imaginea noastră. Și pentru că vor căuta să ne denigreze, vor căuta să lovească în noi, la fel cum au căutat și au recunoscut că special nu au scris nimic despre AUR, în afară de voi, Ziar Harghita, Bugetul.ro și încă două, trei publicații, nu scria nimeni despre AUR. În mass media cumpărată, vândută intereselor antinaționale, n-am avut acces special. Au recunoscut chiar ei acest lucru, uitați-vă la articolul lui Dan Tăpălagă. 

3. Dacă ați deține de mâine puterea politică în România, care ar fi primele lucruri pe care le-ați face?

George Simion: Susținerea tinerelor familii – pentru că avem o mare problemă demografică, susținerea micului producător și a tuturor afacerilor românești pe pământ românesc. 

4. Propunerea AUR pentru funcția de premier al României este Călin Georgescu. Domnul Călin Georgescu a fost șeful Clubului de la Roma și este în continuare membru al masoneriei. Dvs. ați menționat cu orice prilej credința în Dumnezeu și știu că aparțineți de Biserica Ortodoxă Română. Cum se împacă ortodoxia cu masoneria?

George Simion: Nu se împacă! Din câte știu eu, nu este membru al Clubului de la Roma. Sunt acuzații de acest fel și în direcția unor înalți prelați din Biserica Ortodoxă Română, că ar aparține de masonerie. Mie masoneria, cel puțin în România, mi se pare o glumă proastă în care membrii fac pe bucătarii sau poartă niște șorțulețe nostime. Știu că și Călin Georgescu și Florian Colceag au părăsit Clubul de la Roma. N-am intrat în detalii, nu cunosc, nu sunt expert nici în securiști, nici în masoni. Cu siguranță față de ce prim-miniștrii am avut până acum, domnul Călin Georgescu este mai bun și este clar de partea forțelor patriotice  – care în acest moment la nivelul lumii se bat cu forțele globaliste antinaționale. Pentru mine asta contează!

5. Dacă nu ar fi Călin Georgescu, care ar fi a doua propunere AUR pentru funcția de prim-ministru?

George Simion: Sunt mulți români buni. Un român bun ca să conducă România, indiferent de funcție este domnul Ioan-Aurel Pop. Dar nu ca înlocuitor al lui Călin Georgescu, ci sunt mulți români buni ca să conducă România. Pentru noi e important cine ar duce proiectul domnului Georgescu hrană – apă – energie la înfăptuire, dar nu numele unei persoane sau alta. 

6. Tot mai mulți români sunt îngrijorați în privința legii vaccinării obligatorii. Cum vede AUR această problemă?

George Simion: Suntem împotriva obligativității vaccinării obligatorii. Nu statul știe ce este mai bine pentru mine.

Timp de aproximativ 40 de minute cât a durat discursul lui George Simion lângă statuia lui Ștefan cel Mare, nemțenii l-au aclamat, aprobat și unii au intrat chiar și în dialog.

Am fost singuri împotriva tuturor din spațiul public din țară. Dar am avut alături de noi pe Dumnezeu și am reușit. Și am avut alături de noi oameni vaccinați împotriva manipulării. V-am avut pe voi alături de noi și ne-ați ținut loc de televiziuni. Televiziunile mincinoase, timp de un an de zile nu ne-au arătat, n-au vrut să se știe că există opțiunea AUR pe buletinul de vot. Dintre toți cei care au votat, mai puțin de jumătate că există AUR. 40% dintre cei care au votat știau că există AUR. Și mai mult de 10% a votat pentru schimbare, au dat o palmă partidelor care ne-au condus până acum. Voi ați reușit să nu credeți sondajele de opinie mincinoase cu care manipulează ei poporul de fiecare dată și care ne dădeau la 2,3%. Voiau să vă descurajeze și să vă facă să credeți că votul vostru va fi irosit, că nu are niciun rost, ca să votați un partid al sistemului mai vechi sau mai nou. Nu le-a ieșit manipularea. Ei se credeau mari și tari și stăpâni peste noi. Uite că nu este cazul. Noi avem un singur stăpân pe Dumnezeu de sus și mergem după legile acestui neam. Nu abandonăm, nu ne descurajăm și nu trădăm! Am promis când am venit în campanie la Piatra Neamț că vom reveni și după campanie, indiferent de rezultat. Și iată-ne aici pentru a vă mulțumi vouă, oameni de AUR.

Pachetul de reformare a partidelor politice pe care noi l-am propus, până să ajungă să fie votat, deja a fost implementat. C-am scăpat de niște gunoaie care ocupau scaunele Parlamentului pe degeaba. Am scăpat și de Băsescu și de Tăriceanu, și de Ponta, și-a dat demisia și Orban și nu-l mai vrea nimeni ca prim-ministru pentru ce a făcut într-un an și o lună de mandat. Urmează acest președinte care de 6 ani își bate joc de poporul român. Trebuie să mergem să facem curățenie până la capăt și cu dictatura asta medicală, prin care au crezut că poate să ne închidă și bisericile, și afacerile, și piețele, și să ne închidă pe noi în case, iar românii ar să stea să suporte tot ce primesc. Nu există așa ceva. Vom avea sărbători. Vom sărbători cum se cuvine după datină Nașterea Domnului și nu vom mai îngădui atacurile împotriva afacerilor românilor, împotriva viitorului nostru și cerem tare și răspicat redeschiderea școlilor.

În discursul ținut în județul Neamț, George Simion a amintit de Toplița și județul Harghita:

O să trebuiască să luptăm și pentru Neamț și pentru toate județele țării. Eu vin acum de la Toplița, unde acolo n-avem nici deputat, nici senator. Dar trebuie să avem grijă și de frații noștri din Harghita, și de frații noștri din Teleorman, și de frații noștri din Chișinău și Cernăuți pentru că împreună formăm marele popor român, de care trebuie să fim mândri. Nu lăsăm pe nimeni în urmă.

Au încercat să ne jignească, au spus că suntem pleava societății, toți cei care am votat cu AUR. Dar noi avem alături de noi și scriitori și cercetători, și academicieni, avem și muncitori și șoferi de TIR și șoferi de taxi, pentru că împreună formăm marele popor român.

Ștefane, Măria Ta ajută-ne cu brațul tău de fier să aducem și Basarabia și Bucovina acasă și să țara asta mândră, mare, frumoasă cum era odată! Să facem grădina Maicii Domnului aici, la noi acasă.

Cineva din mulțime a întrebat despre digitalizare, iar răspunsul lui George Simion a venit prompt în favoarea acestui proces:

Digitalizarea e un lucru bun, ca idee. Trebuie să ne folosim de tehnologie pentru a prospera. Acum, nu trebuie să acceptăm ca ai noștri copii să fie detașați de relațiile sociale și de datinile pe care le avem din moși strămoși. Trebuie să luăm ce e bun din toate și să ne păzim de rău. Asta avem de făcut!

Un alt aspect strigent, pus în discuție a fost cel despre legea vaccinării obligatorii, despre care George Simion și AUR s-au declarat împotrivă:

Suntem împotriva obligativității vaccinării obligatorii. Nu trebuie să ne impună nimeni ce e mai bine pentru noi, pentru copiii noștri. Am zis asta de 1 an de zile de când ne-am înființat, suntem singuri care spunem lucrul asta: libertatea de opțiune este importantă; libertatea individuală este importantă. Să nu vină să pretindă vreun guvern că știe ce e mai bine pentru copiii noștri. Nu poate Ludovic Orban sau Viorica Dăncilă să știe ce e mai bine pentru familiile noastre. Asta este important și trebuie să explicăm și celorlalți pe stradă lucrul asta. Cum, îl lași tu pe Ludovic Orban, pe Raed Arafat sau pe Viorica Dăncilă să hotărască în numele tău? Nu! Suntem ființe unice, de asta ne-a lăsat Dumnezeu cu creier să putem decide fiecare pentru binele nostru. Nu există! Nu știe statul, că nu ne-am întors la perioada totalitară. Nu știe statul ce e mai bine pentru mine. Libertate a fost câștigată cu mare preț, cu preț de sânge, de multe ori și nu vom îngădui să ne fie răpită. Acu ne vom opune nu doar în stradă, ci și în Parlament, în forul legislativ. Vom ajunge să conducem această țară și să punem la conducerea acestei țări oameni valoroși, oameni profesioniști. Aveți încredere în noi, că mergem până la capăt în această bătălie. Și vă mulțumesc!

Un bărbat, care a spus despre sine că locuiește în Marea Britanie de mulți ani, i-a transmis lui George Simion din mijlocul mulțimii că nu l-a votat pentru că nu este de acord cu toți cei patru piloni pe care s-a clădit AUR. Omul a spus că, din punctul lui de vedere credința, religia nu are ce căuta în politică, și i-a adresat o întrebare la care co-președintele a răspuns.Bărbatul a vrut să afle de la George Simion care este diferența între naționalism și patriotism.

Nu toată lumea trebuie să fie de acord cu ce facem noi. Nu toți trebuie să fie adepți ai celor patru piloni pe care AUR s-a constituit. Însă, trebuie să respecte cei patru piloni: națiunea, familia, credința creștină și libertatea. Asta cerem tuturor membrilor noștri. Este nevoie de morală și nu știu alte percepte morale decât perceptele creștine pentru a face diferența între bine și rău. Este nevoie de morală și este nevoie de credință în politică, pentru că timp de 30 de ani ne-au condus oameni fără credință, fără morală, fără Dumnezeu. Pentru mine, patriotismul, iubirea de patrie și naționalismul, iubirea de nație este cam tot acolo, să iubești ce-i al tău, să-ți iubești neamul. Bineînțeles că nu trebuie să ajungem la forme exagerate, în a urî alte neamuri. Dar eu cred că noi românii suntem suficient de toleranți și iubim pe toată lumea. Și ăsta e și sfatul meu pentru toată lumea: să-i iubiți pe toți! Dacă ei vă scuipă, voi iubiți-i. Pentru că trebuie să-i acceptăm și trebuie să-i aducem pe calea cea dreaptă. Doamne ajută!”

Viorela Gherasim

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Marcel spune

    Au fructificat golurile lasate de PNL ca urmare a proastei gestionari a pandemiei si a guvernarii! Si acum sunt tot in campanie electorala!

  2. Lica spune

    Așa ajungem când se votează de multi care nici nu cunoșteau ce alegeri erau in ziua respectivă.Multi primesc indicații de la cei care le distribuie ajutoarele(de toate felurile),de la biserică etc.Iti vine să faci ca lupul când vezi pe la diverse interviuri cine îți decide viitorul.De aceea pe primul loc trebuie să fie educația că altfel ……ce se vede ..

  3. Marius spune

    Tot respectul pt reusita lor si pt cei care i au ales dar trebuie sa inteleaga faptul ca alegerile s au terminat si campania electorala este gata. Trebuie sa vina cu solutii practice , raspunsuri tip miss world ca vom eradica saracia din lume , vom salva mediul inconjurator, vom starpi foametea etc nu si au rostul. Faptul ca sunt vocali si nu le convine nimic dar nici nu au solutii nu face decat sa arunce in haos si bruma de coerenta pe care o mai au politicienii de la putere sau din opozitie. Demonstrati oamenilor care v au votat ca au fost inspirati nu ca le au tras o psd si pnl votand aiurea. In caz contrar veti avea soarta partidului lui Dan Diaconescu. Aratati ca sunteti capabili de solutii ca demagogie am mancat pana la refuz.

  4. Marius spune

    Bai frate, sunt unii oameni care trimit sonde spatiale la sute de milioane de kilometri departare, oameni care duc societatea asta inainte, inventeaza internet, calculatoare si telefoane inteligente, astfel incat orice retardat sa poata fi auzit, iar astia vin cu religie in politica….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate