Interventii SMURD

0

Stiri NeamtÎn ultimele 24 de ore, echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ au fost alertate în 20 cazuri care necesitau acordarea primului ajutor calificat (15 Piatra Neamţ, 4  Roman, 1 Târgu Neamţ).

La ora 13.02, echipajul SMURD Roman a fost alertat şi s-a deplasat în localitatea Boghicea pentru a-i acorda primul ajutor calificat Alinei R., în vârstă de 26 de ani. Pacienta se afla în curtea gospodăriei personale şi prezenta afecţiuni psihiatrice (retard psihic mediu), dar şi o intoxicaţie voluntară alcoolică. Paramedicii i-au investigat funcţiile vitale, i-au acordat primul ajutor şi au transportat-o la Spitalul de Psihiatrie Roman.

La ora 17.01, paramedicii pietreni au fost alertaţi şi s-au deplasat pe strada Orhei din municipiul Piatra Neamţ pentru a-i acorda primul ajutor calificat Feliciei R., în vârstă de 72 de ani. Pacienta a suferit un traumatism cranio – facial şi un traumatism la umărul drept, ca urmare a unei căzături. Paramedicii i-au evaluat funcţiile vitale şi au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Neamţ pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate.

La ora 17.07, echipajul SMURD Târgu Neamţ a fost alertat şi s-a deplasat pe strada Radu Teohari din oraşul Târgu Neamţ pentru a acorda primul ajutor calificat victimei unei agresiuni. Victima (Gheorghe P., 36 de ani) prezenta o plagă contuză parietală dreapta. După ce i-au evaluat funcţiile vitale, paramedicii i-au aplicat pansamente şi l-au transportat la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Orăşenesc Târgu Neamţ.

La ora 21.44, echipajul de prim ajutor Piatra Neamţ a fost alertat şi s-a deplasat pe strada General Dăscălescu din municipiul Piatra Neamţ pentru a acorda primul ajutor calificat unei persoane care, conform apelului primit prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, ar fi necesitat intervenţia personalului specializat ca urmare a unei căzături suferite. Ajunşi la faţa locului în doar 3 minute de la primirea apelului, paramedicii au constatat că nu există nicio persoană care să necesite acordarea primului ajutor calificat.

Reamintim faptul că, în conformitate cu articolul 32 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 din 19 martie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei.

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate