Intervenţii SMURD (08.02.2011)

0

Stiri NeamtÎn ultimele 24 de ore, echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ au fost alertate în 16 cazuri care necesitau acordarea primului ajutor calificat (8 Piatra Neamţ, 5 Roman, 3 Târgu Neamţ).

La ora 15.04, echipajul SMURD Piatra Neamţ a fost alertat şi a intervenit pentru a-i acorda primul ajutor calificat Gabrielei R. (37 de ani), cu afecţiuni neurologice şi psihiatrice. Paramedicii au preluat pacienta (care prezenta tulburări de comportament) din Dispensarul localităţii Rediu, i-au evaluat funcţiile vitale, i-au acordat primul ajutor calificat şi au transportat-o la Unitatea de Pirmi Urgenţe a Spitalului Judeţean Neamţ pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate.

La ora 20.54, echipajul SMURD Târgu Neamţ a fost alertat şi s-a deplasat în localitatea Davideni, comuna Ţibucani, pentru a-i acorda primul ajutor calificat lui Mihai D. (21 de ani), căzut în loc public.  Pacientul prezenta cefalee, pe fondul etilismului acut. După ce i-au evaluat funcţiile vitale şi i-au acordat primul ajutor calificat l-au transportat la Spitalul Orăşenesc Târgu Neamţ.

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate