Intervenţii SMURD (01.08.2011)

0

 

 

În ultimele 24 de ore, echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ au fost alertate în 8 cazuri care necesitau acordarea primului ajutor calificat (4 Piatra Neamţ, 4 Roman).

 


La ora 12.45, echipajul SMURD Piatra Neamţ a fost alertat şi a intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat unei persoane (aprox. 80 de ani), aflată în zona străzii Baltagului din municipiul Piatra Neamţ. Pacientul prezenta traumatism cranio cerebral şi etilism acut. Paramedicii i-au evaluat funcţiile vitale, i-au aplicat pansamente şi gulerul cervical şi l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Neamţ.

 

La ora 20.40, echipajul SMURD Roman a fost alertat şi s-a deplasat în localitatea Sagna pentru a-i acorda primul ajutor calificat Aurorei B. (40 de ani). Pacienta se afla în holul locuinţei personale şi prezenta un traumatism cranio facial, ca urmare a unei agresiuni. După ce i-au evaluat funcţiile vitale, paramedicii i-au aplicat pansamente şi au transportat-o la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Roman.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate