Inspectorii de muncă, în control la firmele care lucrează cu zilieri

0

În perioada 07-11.10.2019, s-a desfăşurat campania naţională privind respectarea de către beneficiari sau împuterniciţi ai acestora a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum si anormelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2011 în domeniile prevăzute la art. 13 şi a prevederilor legale privind prevenirea şi combaterea exploatării copiilor/tinerilor prin muncă în aceste domenii, fiind verificaţi 24 de beneficiari.

Obiectivele acţiunilor de control au fost respectarea prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri şi a normelor de aplicare a acesteia, cu privire la:

  • înfiinţarea Registrului de evidenţă a zilierilor conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la lege şi păstrarea acestuia la sediul beneficiarului şi/sau la punctele de lucru, după caz;
  • completarea zilnică a Registrului de evidenţă a zilierilor, înainte de începerea activităţii, conform instrucţiunilor prevăzute în anexa nr. 2 la lege;
  • înregistrarea în Registrul de evidenţă a zilierilor, în ordine cronologică, a tuturor zilierilor cu care beneficiarul are raporturi de muncă în baza legii;
  • respectarea obligaţiei de a înainta lunar, în termenul legal,către inspectoratul teritorial de muncă unde îşi are sediul, un extras al Registrului de evidenţă a zilierilor conţinând înregistrările din luna precedentă;
  • durata activităţii ocazionale prestate de zilier;
  • durata zilnică maximă de executare a activităţii unui zilier, inclusiv pentru lucrătorii minori care au capacitate de muncă; 
  • perioada maximă de timp, pe durata unui an calendaristic, în care un zilier poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar;
  • interdicţia de a angaja zilieri care să desfăşoare activitatea în beneficiul unui terţ, cu excepţia activităţilor pentru care  beneficiarul sau un împuternicit al acestuia are încheiate contracte de prestări servicii cu terţii, prestări servicii pentru care pot fi utilizaţi zilieri conform prevederilor art. 13 din lege;
  •  plata către zilier, în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. 2 lit. e din Legea nr. 52/2011;
  • prestarea de activităţi cu caracter ocazional de către zilieri numai în domeniile prevăzute la art. 13 din lege.

Cu prilejul verificărilor efectuate s-au constatat deficienţe la modul de completare a registrului şi la faptul că beneficiarii  de lucrări nu respectă obligaţia  de a asigura informarea zilerilor cu privire la activitatea care urmează să o presteze, precum şi cu privire la drepturile şi obligaţiile acestora. Pentru neconformităţile constatate, au fost dispuse 24 de măsuri, iar un beneficiar a fost sancţionat contravenţional cu  avertisment.

  • Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ – Ioan Popescu, inspector şef

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate