Înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase (vânt puternic) (08 – 10.04.2011)

0

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a intervenit pe teritoriul judeţului Neamţ pentru înlăturarea efectelor produse ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase (vânt puternic), fenomene prognozate de Administraţia Naţională de Meteorologie printr-o informare meteorologică transmisă la sfârşitul săptămânii trecute.

În cursul zilei de vineri, a fost afectat acoperişul unui bloc situat pe strada Libertăţii din municipiul Roman, vântul puternic dislocând o mare parte din construcţie care a căzut în parcarea din apropierea imobilului avariind 7 autoturisme. De asemenea, bucăţile din acoperiş dislocate au spart geamul termopan al unui apartament situat într-un bloc vecin. Pompierii militari au intervenit pentru îndepărtarea materialelor căzute în parcare şi pentru degajarea celorlalte elemente din acoperiş care prezentau pericol de desprindere, punând în pericol viaţa trecătorilor şi bunurile aflate în zonă.

În cursul zilei de sâmbătă, vântul puternic a doborât arbori care au îngreunat circulaţia şi au afectat conductorii electrici în 3 oraşe (Bicaz, Roman, Târgu Neamţ) şi 12 comune (Alexandru cel Bun, Săvineşti, Girov, Bicaz Chei, Agapia, Horia, Ceahlău, Dragomireşti, Petricani, Vânători Neamţ, Poiana Teiului, Boteşti). În comuna Făurei, vântul puternic a smuls acoperişul unei locuinţe (aparţinând Angelei Z.), respectiva casă nefiind locuită.

De asemenea, conform precizărilor E – ON Electrica, au fost afectate 5 linii de medie tensiune cu 35 de posturi de transformare, următoarele localităţii fiind nealimentate cu energie electrică; comuna Tarcău, satul Trei Fântâni din comuna Dămuc, satul Izvorul Alb din oraşul Bicaz, comuna Ceahlău, comuna Grinţieş şi comuna Ruseni.

Pompierii militari pietreni au intervenit pentru degajarea arborilor căzuţi pe firele electrice şi pe partea carosabilă a DN 15 pe raza localităţii Bicaz şi pentru degajarea arborelui căzut pe firele electrice şi pe partea carosabilă în satul Dumbrava Deal, comuna Săvineşti. Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ a fost solicitat şi a intervenit pentru degajarea unui arbore căzut pe firele electrice şi pe partea carosabilă în oraşul Târgu Neamţ. Pompierii romaşcani au intervenit pentru degajarea elementelor de construcţie de la acoperişul unui bloc (strada Anton Pann) care puteau să se desprindă şi să pună în pericol viaţa trecătorilor şi autoturismele parcate în zonă.

În celelalte localităţi, pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic, au intervenit Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă. Toate echipele specializate ale E-ON Electrica au intervenit pentru remedierea defecţiunilor apărute în furnizarea energiei electrice.

Conform datelor centralizate în cursul acestei dimineţi, pe teritoriul judeţului mai erau doar două localităţi nealimentate cu energie electrică (satul Trei Fântâni – comuna Dămuc şi satul Izvorul Alb – oraşul Bicaz), ca urmare a avariilor suferite la 2 linii de medie tensiune (parţial) cu 12 posturi de transformare. Echipele specializate ale E-ON sunt pe teren şi intervin pentru reluarea alimentării cu energie electrică.

În acest interval, Centrul Operaţional al inspectoratului nostru a transmis 4 avertizări de fenomene meteo imediate, COD GALBEN, ce vizau intensificări ale vântului, cu viteze cuprinse între 60 şi 90 km/h.

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate