ÎNDEMN LA RUGĂCIUNE, PENTRU PLOAIE!

1

Încă de la jumătatea lunii iulie, anul curent, Patriarhia Biserica Ortodoxă Română a emis o circulară către toate mitropoliile, arhiepiscopiile, episcopatele, protopopiatele şi mânăstirile privitoare la secetă, mai ales la rugăciunile ce trebuiesc înălţate către bunul Dumnezeu pentru îndepărtarea acestui cumplit flagel. Este o iniţiativă lăudabilă, într-un moment dramatic!

Preoţii au ieşit cu sfintele icoane făcătoare de minuni, însoţiţi de un număr impresionant de enoriaşi, îndemnând populaţia să se roage pentru “ploi liniştite”: „În această perioadă de secetă care afectează grav culturile agricole, cu multe consecinţe imediate şi pe termen lung asupra vieţii oamenilor, Patriarhia Română adresează un îndemn stăruitor ierarhilor, clericilor şi credincioşilor ortodocşi să intensifice rugăciunea pentru ploi liniştite, folositoare vieţii oamenilor, vieţuitoarelor şi aducătoare de rod bogat al pământului„, se arată în comunicatul intitulat „Îndemn la rugăciune pentru ploaie”. „Încrezători în milostivirea lui Dumnezeu, să avem nădejde că El va răspunde rugăciunilor noastre potrivit cuvântului Mântuitorului Iisus Hristos, „toate câte cereţi, când vă rugaţi să credeţi că le veţi lua şi le veţi avea” (Marcu XI, 24) şi va opri seceta care a cuprins întreaga ţară„.

O “circulară” asemănătoare a Mitropoliei Iaşilor, Moldovei şi Sucevei a fost emisă în acelaşi sens. Deşi este poziţionat ceva mai bine, judeţul Neamţ nu a scăpat de urgia soarelui mistuitor, aşa cum nu a scăpat de furia drujbelor care au pus la pământ codri întregi, dintr-o nesăbuită lăcomie şi dispreţ faţă de natura înconjurătoare! În multe gospodării au secat fântânile, iar debitul apelor a scăzut dramatic. Şi la Sfânta Mânăstire Horaiţa, alături de credincioşii satelor învecinate, s-au rugat şi pelerinii sosiţi de la mare distanţă. Serviciul divin s-a desfăşurat de multe ori în vecinătatea surselor de apă, în afara edificiului ecclesial.

Preoţii de mir şi monahii au ieşit cu icoanele cele mai importante pentru a oficia slujbele necesare! Rugăciunile disperate şi sincere ale credincioşilor au dat primele roade. Pentru cititorii acestui cotidian am ales câteva imagini de la Mânăstirea Horaiţa: călugării reinstalează icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, imediat după terminarea slujbelor efectuate în afara edificiului bisericesc, duminică, 5 August 2012(vezi foto nr. 1); Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni de la Sf. Mânăstire Horaiţa(vezi foto nr. 2). Din fericire, primii stropi de ploaie au binevoit să răcorească şi solul judeţului Neamţ în ziua de 9 august 2012, mulţumită bunăvoinţei lui Dumnezeu.

TEXT ŞI FOTO: MIHAIL-SORIN GAIDAU

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. cris 99 spune

    Dragi parinti
    Nu va mai chinuiti. pana nu este inlantuit dracul, adica Basescu Traian, nu va ploua.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate