Incredibil cum s-au mișcat oamenii aceștia. În noua casă făcută pentru mama minoră de la Tașca deja arde focul

1

În urmă cu două săptămâni,  primarul comunei Tașca, doamna Ursache, îmi arăta un teren viran unde un om săpa un șanț și îmi spunea cum acolo vor face în maximum două săptămâni o casă pentru tânără care nu a împlinit încă 18 ani, mamă a trei copii, care nu are unde să locuiască.

După nici o săptămână m-au invitat să filmez casa. Am crezut că este o glumă dar casa era în picioare. O mulțime de oameni din primărie, din comună, de la biserică, cu preotul în frunte, s-au mobilizat fiecare cu ce au putut și au ridicat casa în câteva zile. Mai mult, doamna primar a zis că în maximum o săptămână ea vrea să vadă făcut focul în soba în noua casă.

 

Iată că nu au trecut nici două săptămâni și am primit poze  cu noua casă, în care arde focul în sobă.
Nu știu ce regim alimentar au oameni aceștia din Tașca, de sunt așa determinați, nu știu nici de pe ce planetă a venit acest primar,  dar de la iarbă la foc în sobă în aproximativ două săptămâni nu prea vezi în fiecare zi construindu-se o casă. Ca să nu mai spunem că vorbim de o casă construită de comunitate nu de vreun om cu buzunarele pline de bani.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Mihaela Z. spune

    Sunt mândră că aparțin acestui colț de rai , cu oameni harnici si frumoși la chip si suflet!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate